SURSE/ Gheorghe Seculici ar putea da peste cap calculele liberalilor arădeni

SURSE/ Gheorghe Seculici ar putea da peste cap calculele liberalilor arădeni

Deranj mare la PNL Arad, după ce Gheorghe Seculici a fost invitat de Traian Băsescu să candideze din partea Partidului Mişcarea Populară la alegerile locale din luna iunie.

Deşi Gheorghe Seculici nu şi-a exprimat dorinţa de a candida în mod expres la vreo poziţie, ci a spus doar că va stabili zilele acestea colaborarea cu PMP, liberalilor arădeni le este teamă de o eventuală candidatură a sa.

Există voci care susţin că Seculici ar putea fi soluţia câştigătoare într-o competiţie directă cu Gheorghe Falcă, dar că acesta reprezintă o reală ameninţare şi pentru Iustin Cionca (PNL) dacă se va orienta spre Consiliul Judeţean Arad.

Potrivit unor surse, Gheorghe Seculici ar beneficia de susţinerea nemulţumiţilor din vechiul PDL, dar nu numai, fapt care l-ar propulsa (cu tot cu PMP) într-o poziţie cheie în urma alegerilor locale din vară.

Alte surse îl văd ca şi candidat al PMP la alegerile parlamentare, din toamna acestui an.

Gheorghe Seculici este preşedinte Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad şi vicepreşedinte al Camerei Naţionale de Comerţ. El este socrul primarului Gheorghe Falcă, cu care – se spune – nu are o relaţie foarte bună.

Basescu, PMP Arad, Seculici

  1. daca dl. Seculici va dori sa fie primar atunci va fi!

    Raspunde
  2. Piastrelele de primavara 5 aprilie, 2016, 9:11 am

    Nu se dau afacerile facute in familie acestea trebuiesc protejate .

    Raspunde
  3. SIngurul om ce l-as vota ca si primar !

    Raspunde
  4. Seculici intr-adevar un domn. Falca nici nu spurca pe langa el

    Raspunde
  5. Va asteptam sa va depuneti candidatura ! indiferent unde,ori la Primarie ori la Consiliul Judetean veţi câştiga Domnule Seculici

    Raspunde
  6. bafta dl. Seculici!!

    Raspunde
  7. Bravo aradeni.Sa ramana bugetul Aradului in famiglie.

    Raspunde
  8. Votam SECULICI!

    Raspunde
  9. doresc sa-i urez succes acestui om. sa ne scape de Falca si Cionca!!

    Raspunde
  10. Deci din raul cel mai mic aradenii trebuie sa aleaga. Si ca intotdeauna se va alege raul cel mai mic. Nu stiu daca aradenii il vor vota pe Seculici daca este la PMP ca ne-am saturat de cuplu domnesc ( nu regal) Udrea-Basescu. Dar sigur ca politicianul, nu omul ci politicianul, Gheorghe Seculici ii va bate pe copii crescuti de el Ghita Falca si Marinica Cionca. Bafta Gheoghe Seculici! vei fi un bun presedinte al Consiliului Judetean Arad

    Raspunde
  11. PRIMAR ! L-as vota primar oricand ! Aradul are nevoie de un astfel de om ! Te rugam accepta sa candidezi la primarie

    Raspunde
  12. seculici a fost mentorul lui cionca si acum il vorbeste pe la spate.ospatar fara caracter!

    Raspunde
  13. frectie la picior de lemn

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.