Sute de intervenţii ale Companiei de Apă, majoritatea din cauza îngheţului

Sute de intervenţii ale Companiei de Apă, majoritatea din cauza îngheţului

Departamentul Mentenanță al Companiei de Apă Arad a intervenit în primele două luni ale anului, în municipiul Arad, la peste 350 de solicitari, anunţă instituţia într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţilor companiei, cele mai multe intervenții s-au înregistrat la contoare care au fost afectate de îngheț, deoarece nu au fost corespunzător protejate cu materiale termoizolante. Angajații Companiei de Apă Arad au schimbat 243 de contoare afectate de îngheț, aflate în diferite zone ale municipiului, cele mai multe pe proprietatea privată a abonaților.

„De asemenea, au fost înregistrate 57 de intervenții la branșamente, 37 de intervenții pe rețele, 11 intervenții la hidranți și 10 intervenții la vane. În cazul a 12 avarii semnalate în primele două luni ale anului la rețeaua de distribuție din municipiu, angajații Companiei de Apă au fost nevoiți să întrerupă alimentarea cu apă pentru a putea interveni și remedia defecțiunea”, se arată în comunicat.

Timpul mediu de intervenție în cazul unei avarii care necesită săpătură este de 4 ore, în timp ce intervenția într-un cămin de apometru nu durează mai mult de jumătate de oră.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.