Cantitate URIAȘĂ de material lemnos, CONFISCATĂ de POLIȚIȘTII ARĂDENI

Cantitate URIAȘĂ de material lemnos, CONFISCATĂ de POLIȚIȘTII ARĂDENI

În baza unui plan de acțiune cu aplicabilitate la nivel national, în perioada 16 august- 31 octombrie, polițiștii de ordine publică din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu reprezentanți ai Direcției Silvice Arad au acționat pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice.

Astfel, polițiștii au efectuat în trafic, pe șoselele arădene, 670 de controale, și au fost verificate 82 de spații de depozitare și comercializare a materialului lemnos.

În urma activităților desfășurate, a fost indisponibilizată în vederea cofiscării cantitatea de 743,88 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 1.861.400 lei. Au fost constatate 81 de infracțiuni la regimul silvic iar conform legii 171/2010, au fost aplicate 3.089 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 538.300 de lei.

Polițiștii vor acționa în tot județul Arad, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării de material lemnos.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.