Mai multe persoane s-au ales cu amenzi uriașe după ce evenimentul la care au participat a ajuns pe facebook.
Peste 200 de persoane au participat la o întrunire într-o curte din comuna Umbrărești din județul Galați, pentru a citi rugăciuni împotriva coronavirusului, informează realitatea.net, care citează https://www.viata-libera.ro
La acest eveniment a participat inclusiv primarul comunei, care nu purta mască și nici nu a păstrat distanța față de ceilalți, deși ulterior a declarat că oamenii erau la 1 metru unii de alții.
Cel care a organizat întrunirea a transmis-o și pe facebook, iar autoritățile s-au autosesizat.
„După apariția imaginilor în spațiul public, polițiștii s-au autosesizat și au constat că, în curtea unui bărbat de 27 de ani, din comuna Umbrărești, ar fi avut loc o întrunire cu caracter religios, la care ar fi participat mai mult de 200 de persoane. Întrucât s-a constatat încălcarea legislației în vigoare cu privire la interdicțiile de a organiza activități în spații deschise, polițiștii l-au sancționat pe organizatorul întrunirii cu o amendă de 15.000 de lei. Alți 15 participanți, identificați până la acest moment, au fost sancționați cu amendă contravențională în valoare de 2.500 de lei fiecare”, declară Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galați.
Valoarea amenzilor aplicate depășește 52.000 de lei.
Lasă un comentariu