Tablete pentru elevi, oferite de un consilier local din Curtici

Tablete pentru elevi, oferite de un consilier local din Curtici

Consilierul local Cosmin Carja le oferă tablete elevilor din Curtici.

Potrivit unui comunicat de presă al USR Arad, „preocuparea pentru educație este una dintre atribuțiile principale ale unei administrații responsabile, astfel că, la fel ca în cazul măștilor, când s-a mobilizat să confecționeze măști și să le ofere gratuit curticenilor, Cosmin Carja preia inițiativa”. Astfel, după o perioadă în care a atras atenția că soluția pentru elevii care nu au posibilitatea de a accesa cursurile din mediul online o reprezintă achiziția tabletelor, acesta donează mai multe tablete Liceului Tehnologic „Ion Creangă” din Curtici.

„Nu stăm deoparte, ne implicăm direct și concret. Venim în sprijinul comunității noastre. Așa credem că ar trebui să facă o administrație responsabilă. Mulțumesc pe această cale acelor oameni inimoși care au fost alături de mine în aceste demersuri, pe timpul pandemiei și nu numai! Donăm aceste tablete pentru nevoile ale mediului educațional din Curtici și sperăm să fie cu folos. În același timp, acest act reprezintă o investiție pe termen lung, deoarece tabletele vor intra în patrimoniul școlii, putând fi folosite pe viitor în educația tinerilor curticeni”, a declarat Cosmin Carja.

Urmează ca decizia privind stabilirea elevilor care vor beneficia de aceste echipamente să fie luată de conducerea unității de învățământ.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.