Jandarmii arădeni au intervenit într-un caz de tâlhărie. În data de 18 februarie, în jurul orei 17,00, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, intervenţia unui echipaj la o adresă din zona centrală a municipiului Arad.
Apelul a fost efectuat de o femeie care a precizat că, între mai multe persoane, a avut loc un conflict. La adresa menționată, jandarmii au identificat un tânăr în vârstă de 19 ani care a reclamat faptul că a fost amenințat și agresat de trei persoane care l-au deposedat de trei telefoane mobile.
Pe baza semnalmentelor, jandarmii au depistat persoanele implicate, constatând că acestea au vârsta de 18, 20 respectiv 23 de ani și au domiciliul în județul Arad. Cei trei tineri s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracâiunii de tâlhărie.
Lasă un comentariu