Țară dragă, unde ești?

Într-o țară unde totul este vraiște și răului i se spune bine, cei care așteaptă și au încredințarea că lucrurile se vor schimba prin „omul providențial” sunt rupți complet de realitate sau infantili în ceea ce privește jocul politic-strategic geografic la care România este PARTE. Se plătesc bani grei pe măsurarea „acceptabilității” sau „suportabilității” unor norme stabilite în alte locuri în funcție de interesul global sau zonal. Țara noastră nu are voie, iar tot ceea ce se obține cu titlu de „mare beneficiu” de la puterile lumii, cu precădere ale Europei, se pot numi grăunțe ce obligă la „cap aplecat”. Pentru a menține poporului ideea de putere prin vot, se folosesc cele mai diabolice instrumente care au la bază MINCIUNA. Pe lângă sistemul de votare se lipesc și servicii care „adulmecă” orice încercare de ieșire din rând, iar banii rezolvă procese-verbale în multe din locurile unde lumina se stinge devreme. Toate acestea și încă multe altele au ca efect blocarea unui popor în dezvoltarea socio-economico-mentală, pentru a-l păstra ca TAMPON între viziunile antagonice ale celor mari. Aceste lucruri nu se fac pe parcursul unui ciclu electoral ci se dezvoltă încet-încet, fără mișcări bruște, așa încât după câteva zeci de ani se constată o dependență totală de una din cele două.

Care ar fi fost cealaltă variantă, dacă se presupune că mai era vreuna? Privind spre Polonia, care a învățat multe din perioada războiului rece, putem vedea că liderii acesteia au cedat mult mai puțin pentru mult mai mult. Adică nu au fost trași de sfori și au reușit să ridice tonul în cancelarii ceea ce i-au făcut pe șefi să-i invite cu ei la masă, spre deosebire de grăunțele de care spuneam mai devreme.

România nu a produs la vedere decât lichele, haimanale și golani. De ce? La începutul anilor 1990 poporul a rămas țintuit în zâmbete și libertăți demult uitate iar în spatele acestora viitoarea „clasă politică”, mare parte compusă din vecinii noștri de apartament, a pus serios umărul la căpătuială prin furtul întregii noastre economii, așa cum era ea fără valoare de piață. În timp ce noi eram relativ mulțumiți că mai puteam duce două-trei suluri de hârtie igienică la vânzare pe mărci și ne cumpăram apartamentele pe câteva salarii, vecinii noștri, după cum spuneam, se agățau de cei care deja erau la vedere pentru a se consfinți legăturile de mai târziu. Așa au apărut tot felul de indivizi, goi de conținut, gata să se facă ghiocei în fața oricăruia ce i-ar fi mirosit că pot profita din plin. Majoritatea celor care sunt în funcții publice au probleme șantajabile. Cu cât ele sunt mai mari cu atât funcția trebuie să fie una mai importantă. Spre exemplu, Băsescu la timpul când a candidat pentru Cotroceni avea dosarul Flota în lucru, fapt care a convenit de minune sistemului. În 2009 i s-a prelungit mandatul tot de sistem iar reacției neașteptate din 2012 a poporului i s-a dat răspuns pe măsură, direct din exterior. Acest tip de oameni, fără Dumnezeu și fără coloană, sunt acceptați tocmai pe motivul că ei corespund oricărui model de vasalizare. Acum e rândul lui Iohannis, care are câteva NUP-uri demult așezate în dulap și care pot fi scoase dacă ar vrea să o ia razna. Omul a fost pregătit mai din timp, acum doar s-a lăsat impresia unei candidaturi excepționale, venite să pună la punct țara printr-o altă abordare a fenomenului politic. Complet fals. Deja sunt dovezi că el are aceeași stăpâni. Laudă oamenii lăudați de ei și care au lucrat exclusiv pentru regimul Băsescu. Vorbește deja despre configurarea unei alte majorități, el care ar trebui să citească detașat Constituția. Are în spate exact oamenii care ar trebui să răspundă penal de faptele comise în perioada 2008-2012. Și mai sunt.

Iată de ce eu am convingerea că vom culege în continuare roadele somnului și tihnei date de nevrednicia noastră de a gândi cu propriile minți. Din păcate nici varianta cu Ponta nu era grozavă, dar asta e nefastă.