Țara în care SE CONSTRUIEȘTE o AUTOSTRADĂ de 100 de km DOAR PENTRU BICICLIȘTI

Țara în care SE CONSTRUIEȘTE o AUTOSTRADĂ de 100 de km DOAR PENTRU BICICLIȘTI

Pentru a reduce numărul automobilelor de pe șosele și a încuraja folosirea mijloacelor de transport ecologice, autoritățile dintr-o țară europeană au finanțat un proiect care prevede crearea unei autostrăzi exclusiv pentru biciclete, iar primul tronson este deja gata.

După lungi și îndelungate dezbateri, perioadă în care grupul de dezvoltare regional RVR a făcut o serie de studii, autoritățile din vestul Germaniei au ajuns la concluzia că după deschiderea autostrăzii bicicliștilor (Velobahn), numărul maşinilor care circulă pe drumurile din regiune s-ar putea reduce cu 50.000.

Astfel, că Germania s-a pus pe treabă și construieşte o autostradă de 100 de kilometri doar pentru biciclişti.

Primul tronson de 5 kilometri a fost deja deschis circulaţiei, iar autorităţile promit că acest drum va rămâne interzis autoturismelor. Autostrada va uni 10 oraşe din vestul țării, dar şi 4 campusuri universitare.

La fel ca o autostradă normală, cea dedicată bicicliştilor este proiectată să aibă puncte de traversare, pasaje subterane, semafoare şi alte construcţii similare.

Costul întregului proiect se ridică la 180 de milioane de euro.

Foto: westnetz.ch

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.