Târgul de Crăciun se deschide pe 1 decembrie. Programul complet

Târgul de Crăciun se deschide pe 1 decembrie. Programul complet

Târgul de Crăciun din Arad se va deschide, oficial, în data de 1 decembrie și va putea fi vizitat până în 8 ianuarie 2023.

Organizatorii, Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad, au început pregătirile pentru amenajarea acestuia, și promit să creeze o atmosferă unică pentru a întâmpina cea mai așteptată perioadă din an, cea a sărbătorilor de iarnă.

Deschiderea târgului va avea loc în seara zilei de 1 decembrie, cu un concert de muzică ușoară, însă organizatorii vor oferi posibilitatea comercianților să înceapă prezentarea și vânzarea mărfurilor imediat după ce se vor instala în căsuțe, înainte de data prevăzută pentru deschiderea oficială.

Târgul de Crăciun din Arad, ediția 2022, va avea două zone de interes: zona din fața Palatului Administrativ, unde va fi amenajat bradul de Crăciun și unde vor fi montate ornamente și decorațiuni luminoase și nu numai.

Cea de-a doua zonă a târgului va fi în Parcul „Mihai Eminescu“, în spațiul din jurul Crucii Martirilor, unde, pe lângă scena pentru concerte, vor fi amplasate căsuțele și un loc special destinat copiilor.

Peste 50 de agenți economici, cu preponderență din municipiul și județul Arad, au primit spații pentru comercializarea produselor la târg. La târg vor putea fi găsite preparate culinare diverse, vin fiert, dulciuri, cadouri, jucării, produse hand-made, decorațiuni, produse artizanale.

Deschiderea oficială a Târgului de Crăciun

În seara zilei de 1 Decembrie, arădenii sunt așteptați la deschiderea oficială a Târgului de Crăciun, care va avea loc începând cu ora 19, când artiști locali vor prezenta un spectacol de muzică ușoară.

Pe scenă vor urca elevii Școlii Populare de Arte din Arad, Mădălina Boroneanț, Pacifica&Toni Șeicărescu și formația Q-Band.

Compania de teatru, acrobație și jonglerie „Famous Art“ din Cluj Napoca va crea o atmosferă de basm prin balerinele „Light Walkers“, care îi vor fermeca pe spectatori cu costumele unice, accesorizate cu leduri multicolore care formează un spectru fantastic de lumini. 

Aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun

Cei mici vor putea să îl întâmpine pe Moș Nicolae, în seara zilei de 5 decembrie, când acesta va sosi, ca în fiecare an, pentru aprinderea luminițelor în bradul de Crăciun din centrul orașului.

Cu această ocazie, Trupa veselă „Țac-Pac“ din Arad a pregătit un program special, care va începe la ora 17:30. Moș Nicolae va sosi în jurul orei 19 când, împreună cu primarul municipiului Arad Călin Bibarț, va aprinde luminițele după care cei mici vor primi mici cadouri.

Tot pentru cei mici, la târg va fi deschisă căsuța lui Moș Crăciun. Aceasta va funcționa în seara zilei de 5 decembrie și apoi în fiecare sfârșit de săptămână, când copiii vor putea să-l întâlnească pe Moș Crăciun, să-i înmâneze scrisori, să-i spună poezii ori să se fotografieze cu el.

Decorațiuni luminoase cu consum redus de energie

Sute de mii de luminițe vor forma anul acesta decorul specific Târgului de Crăciun, toate acestea fiind cu LED, ceea ce înseamnă un consum redus de energie.

Astfel, în fața Palatului Administrativ și în Parcul „Mihai Eminescu“ atmosfera unică de sărbătoare va fi creată cu decorațiuni precum arbuști, brazi, moș cu sanie, glob de trecere, îngeri, arcade luminoase. La intrarea în parcul „Mihai Eminescu“ va fi amenajată o poartă luminoasă din cifrele 2023.

Ca și anul trecut, în zonă va fi amplasat și bradul ecologic care va putea fi iluminat prin pedalare.

Atracția din fața Palatului Administrativ va fi bradul artificial care va fi împodobit cu zeci de globuri și mii de luminițe multicolore și acestea cu un consum redus de energie.

Programe artistice la Târgul de Crăciun

Târgul de Crăciun va putea fi vizitat, zilnic, între orele 12 – 23

De asemenea, în serile de vineri, sâmbătă și duminică, în Parcul „Mihai Eminescu“, vor avea loc concerte de colinde și cântece de iarnă.

Artiști locali, grupuri vocale, coruri, comunități ale minorităților vor prezenta recitaluri pe scena Târgului de Crăciun.

Printre invitați se numără Grupul vocal – folcloric „Sânzâienele“, coordonat de prof. Marioara Miclea, grupul vocal-folcloric „Lioara“, coordonat de Elisaveta Rudei, elevii de la Școala Populară de Arte din Arad, elevii de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi“.

Vineri, 9 decembrie, va fi seara corurilor din Arhiepiscopia Aradului când pe scenă vor urca Corul psaltic „Sfântul Ioan Damaschin“, dirijat de părintele prof. Gabriel Streulea, Corul „Andrei Criteanul“, dirijat de prof. Marius Lăscoiu-Martin și corul Seminarului Teologic din Arad.

Vineri, 23 decembrie, va avea loc un spectacol folcloric cu reprezentanți ai comunităților minorităților maghiară, germană și sârbă, după care pe scenă vor urca Liviu Păcurar, Maria Rașca, Ștefan Muntenaș, Diana Selagea acompaniați de Ochestra Zărandul, condusă de Blagu Ienășesc.

„Ne pregătim pentru inaugurarea unei noi ediții a Târgului de Crăciun, unul dintre cele mai așteptate evenimente organizate în municipiu. Acest lucru se va întâmpla chiar de Ziua Națională a României.  Târgul își va închide porțile după Sărbătoarea Sfântului Ioan. Am pregătit un program special și în acest an, cu muzică ușoară, colinde, momente vesele pentru cei mici. Zona comercială va fi amenajată exclusiv în Parcul Mihai Eminescu, platoul din fața Primăriei fiind rezervat pomului de Crăciun și altor decoruri perfecte pentru cele mai reușite fotografii. Suntem mulțumiți că ne putem încadra în sume decente pentru vremurile pe care le parcurgem. Dacă luăm în calcul valul de scumpiri înregistrate în ultima perioadă, suntem la jumătatea bugetelor alocate Târgurilor de Crăciun organizate în municipiu înainte de pandemie. Sunt convins că vom avea parte de sărbători frumoase de care ne vom bucura cu toții”, a declarat primarul Călin Bibarț.

Mai multe informații despre Târgul de Crăciun de la Arad, ediția 2022, vor putea fi urmărite online, la adresele:

www.targuldecraciundinarad.ro

https://www.facebook.com/targuldecraciunarad

https://www.facebook.com/primariamunicipiului.arad

www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaArad

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.