Expo Arad este timp de trei zile raiul celor care își pregătesc nunta și nu numai.
Ajuns deja la a XVIII-a ediție, „Petreceri de Vis” vă propune o ediție de toamnă unde mirii să găsească mai din timp exponenți de seamă din fiecare domeniu – de la rochii de mireasă, săli de evenimente, servicii foto-video până la servicii pirotehnice sau bijuterii luxoase. La edițiile precedente exista problema că deja o mare parte din expozanți aveau foarte multe date deja rezervate, astfel, făcând târgul mai devreme organizatorii speră să conecteze mult mia bine expozanții cu publicul.
Peste 40 de furnizori din industria de organizări de evenimente din Arad, Timișoara, Cluj și București își vor expune serviciile la târgul „Petreceri de Vis”.
Programul evenimentului care are loc la Expo Arad, în perioada 18 – 20 noiembrie este următorul:
- Vineri – 15 – 20
- Sâmbătă – 11 – 20
- Duminică – 11 – 18
Detalii puteți regăsi pe pagina de facebook Petreceri de Vis.
Organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, Târgul „Petreceri de Vis” este de 17 ani cel mai important eveniment de profil din oraș, de-a lungul anilor reușind să atragă atenția expozanților din județele vecine și chiar și din Szeged-Ungaria.
Fiecare ediție a adus publicului îmbunătățiri notabile, anul acesta noutatea fiind perioada în care se desfășoară evenimentul, schimbare venită la cererea multor expozanți, organizatorii sperând astfelsă ajute serviciile pentru care perioada de primăvară era ușor târzie.
Foto: Arhivă, rol ilustrativ
Lasă un comentariu