Bibarț bate partidul. Cum stă PNL Arad în sondajul comandat de conducerea centrală

Bibarț bate partidul. Cum stă PNL Arad în sondajul comandat de conducerea centrală

PNL Arad se situează, în momentul de față, sub pragul de 30 la sută în preferințele alegătorilor, potrivit unui sondaj comandat de conducerea centrală a partidului.

Sondajul, anunțat la întâlnirea pe regiuni a PNL de la Hunedoara, a fost realizat în toate municipiile, în perspectiva alegerilor din 2024.

Rezultatele sondajului au fost comunicate președinților de filiale județene și secretarilor generali. În cazul Aradului, la București nu s-a deplasat președintele Gheorghe Falcă, ci prim-vicepreședintele Iustin Cionca, alături de secretarul general Răzvan Cadar, ambii supervizați de Geanina Pistru.

Conform sondajului, PNL Arad se află în momentul de față sub pragul de 30 la sută. Primarul în funcție, liberalul Călin Bibarț, are cu 10 procente peste PNL, acesta fiind urmat, în preferințele celor chestionați, de Adrian Wiener de la USR PLUS.

  1. Nimic noubsub soare. E normal sa fie peste partid ca e primar pe functie. Si ne mai uitam si la cine conduce partidul la Arad. AU cheltuit anapoda banii pe sondaj

    Raspunde
  2. pe locul 1 va fi AUR!!!!!!!! ne-am saturat de hoti si banditi!!! AUR AUR AUR AUR AUR!!!!!!!!!

    Raspunde
  3. adica au scazut cu cca.10%.
    Bibi a luat 14% dar a fost primul clasat (alegeri de rahat intr-un singur tur). Daca dam 10% la altii ramane candidatul la primarie cu maxm 12% adica sscade sub posibiltatea de a mai obtine majoritatea simpla … deci adio PNL si Bibi sau cum crapi sub greutatea propriei prostii.

    Raspunde
  4. Pnl nu va mai face cat doua cepe degerate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.