Târgul „Petreceri de vis” va avea loc în perioada 10 – 12 februarie la Expo Arad

Târgul „Petreceri de vis” va avea loc în perioada 10 – 12 februarie la Expo Arad

Expo Arad organizează în perioada 10 – 12 februarie târgul „Petreceri de vis”.

Unul dintre cele mai cochete târguri organizate de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, va avea loc în perioada 10 – 12 februarie. Este vorba despre târgul pentru mirese „Petreceri de Vis”, în cadrul căruia, la Expo Arad, vor fi prezentate cele mai noi trenduri în organizarea nunților.

„Industria aceasta a luat un avânt deosebit în ultimii ani, iar după pandemie s-a relansat. Aradul are săli de evenimente capabile să găzduiască nunți de 2000 de persoane, iar printre ele este și un pavilion al Expo Arad, aflat în proprietatea Camerei de Comerț. Prin acest târg ne dorim să aducem sub același acoperiș furnizorii de servicii, retailerii de articole specifice de îmbrăcăminte, dar și trupe de muzică, bijuterii, în general tot ceea ce ține de organizarea unui eveniment reușit”, a declarat arhitectul Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

În data de 12 februarie va avea loc și tragerea la sorți pentru atribuirea premiului de 1000 de lei, unuia dintre vizitatorii norocoși ai târgului.

Camera de Comerț vă invită, așadar, în perioada 10 – 12 februarie la Expo Arad, la un târg spectaculos, după următorul program:

• Vineri, 10 februarie: 15 – 20

• Sâmbătă, 11 februarie: 11 – 20

• Duminică, 12 februarie: 11 – 18

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.