Târgul „Produs în Arad”, trei zile de promovare a specificului local

Târgul „Produs în Arad”, trei zile de promovare a specificului local

Consiliul Judeţean Arad şi Primăria Municipiului organizează în acest weekend cea de a doua ediţie a târgului „Produs în Arad”, eveniment dedicat producătorilor arădeni, care-şi vor prezenta produsele proprii.

Această a doua ediţie va avea două părţi, „sesiunea” de vară – în care accentul va fi pus pe produsele de vară, fiind anunţai deja 43 de producători –, urmând ca în toamnă să fie prezenţi şi cei cu produse de toamnă.

„Acest eveniment, care se va întinde pe trei zile, se va desfăşura în parcul Pădurice. Pe parcursul celor trei zile, la târg vor fi prezentate o gamă largă de produse arădene, de la cele alimentare – legumicole, apicole, vinuri, brânzeturi, plăcinte tradiționale – până la cele agricole sau meșteșugărești. Scopul nostru declarat este de a evidenția producătorii arădeni, de a-i promova și de a-i încuraja să se dezvolte. Producătorii locali reprezintă emblema Aradului, sunt ambasadorii noştri şi, totodată, baza pentru dezvoltarea turismului arădean”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad.

În colaborare cu Liceul de Artă, Palatul Copiilor, școala Populară de Artă și cu primăriile din județ se organizează zilnic, între orele 18-21, și câte un program artistic pe scena pe care o amplasăm în parc. La buna desfăşurare a târgului a contribuit şi SC TOP SA, care a pus la dispoziţia producătorilor standurile de prezentare. Târgul va fi deschis începând cu ora 10.00 a fiecărei zile.

„Ne dorim ca la această a doua ediţie să atragem mai mulţi producători. Am demonstrat şi la Târgul Economiei Arădene că judeţul şi municipiul nostru au capacitatea de a oferi produse arădene de o calitate şi un specific cum puţine alte zone se pot lăuda. Noi, cei din administraţie, avem datoria de a oferi condiţii ca aceste produse să fie cunoscute şi apreciate”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.