Tăriceanu, în spiritul mesajului lui Klaus Iohannis către justiţie, consideră Ionel Ciupe

Tăriceanu, în spiritul mesajului lui Klaus Iohannis către justiţie, consideră Ionel Ciupe

Călin Popescu Tăriceanu a dat lecţii de responsabilitate clasei politice româneşti în privinţa poziţiei corecte faţă de justiţie, consideră Ionel Ciupe, consilier local municipal şi preşedinte al Organizaţiei Municipale a PLR Arad.

„Ideea că oamenii politici nu au voie să comenteze deciziile justiţiei a fost inoculată treptat, mai bine zis, impusă, sub ameninţarea acuzaţiei de afectare a independenţei acesteia. Preşedintele Senatului României şi al PLR, Călin Popescu Tăriceanu, demonstrează falsitatea acestui raţionament. România plăteşte la CEDO milioane de euro despăgubiri, în urma unor decizii eronate ale justiţiei. Dacă ar fi existat oameni politici responsabili care să sesizeze greşelile unor instanţe- nu spun decizii rău intenţionate- statul român ar fi putut folosi banii în alte scopuri. Iar prestigiul României nu ar fi fost ştirbit ca urmare a avalanşei de condamnări la CEDO. A sesiza greşelile unor reprezentanţi ai instituţiilor nu înseamnă denigrarea acelor instituţii, ci este chiar o obligaţie pentru fiecare om politic responsabil. Acesta nu este un atac la adresa instituţiilor, ci, dimpotrivă, un sprijin pentru evitarea unor decizii eronate, care să strice reputaţia acestora”, a spus Ionel Ciupe.

Acesta spune că Tăriceanu a arătat Consiliului Superior al Magistraturii că rolul său nu este de a-i apăra pe magistraţii care comit erori, ci de a îndrepta acele erori, sesizate de către oamenii politici.

„Prin poziţia sa tranşantă, Călin Popescu Tăriceanu a arătat că primul pas spre reforma justiţiei, cerută cu insistenţă de către cetăţeni şi forurile europene este conştientizarea de către justiţie – pe toate palierele sale – a rolului şi locului pe care îl are. Dacă vreţi, este în spiritul mesajului preşedintelui Klaus Iohannis către justiţie: nici o putere în stat nu are dreptul să se considere o supraputere. În momentul în care nimeni nu mai are curajul să-şi exprime poziţia politică, Tăriceanu a demonstrat că adevăraţii liberali nu abandonează principiile democraţiei, ci acţionează pentru aplicarea lor”, a mai precizat Ciupe.

  1. Asta e ceva comentator? Tot timpul comenteaza ce zic altii…. ACEASTA ESTE O METODA DE MANIPULARE, POATE AR TREBUI SA I SE ATRAGA ATENTIA DE PENIBILUL IN CARE SE AFLA.

    Raspunde
  2. astia sunt adevaratii liberali,ai lui tariceanu.

    Raspunde
  3. ai dreptate Teofil,cei cu Ciupe din arad,nu au interes sa sugrume justitia,ci sa o faca asa cum trebuie,sa evite erorile.

    Raspunde
  4. Filip draga,daca nu ar fi oameni ca si ciupe,de unde ai sti tu ce se intampla la capitala?tanci ca tine se invart doar injurul curti ca gaina.

    Raspunde
  5. sunt de acord!nimeni nu ar trebui sa fie mai presus de lege…iar atat parlamentarii, ministrii, cat si justitia ar trebui sa se limiteze la puterea lor. justitia romana trebuie reformata!

    Raspunde
  6. NuPutereAbsoluta 19 martie, 2015, 11:32 am

    adevarul ca exista riscul de a deveni o tara condusa de procurori. dupa cum bine stim puterea e imbatatoare. tariceanu a procedat mai mult decat corect si just in atentionarea acestui lucru. stima si respect!

    Raspunde
  7. instituțiile trebuie sa-si asume greselile si sa le corecteze.legile trebuie sa fie clare fara interpretari si aprobate in urma dezbaterilor nu prin asumare (vezi codurile penale care dau nastere si la monstruozitați si la victime colaterale).nu uitati ca romanii au avut 45 de ani o republica a securitații.urmeaza a procurorilor?sau facem cum vrea madam Macovei o colonie penitenciar din tara asta.

    Raspunde
  8. A aparut traseistul asta sa povesteasca ce zic altii, foarte tare.

    Raspunde
  9. Oanaliza corecta si aplicata in stilul caracteristic al d-lui Ionel Ciupe, felicitarile mele…. si ale liberalilor nepedelizati .

    Raspunde
  10. Daca Ionel Ciupe e traseist atunci cu siguranta tu esti un WC-eu public , am zis.

    Raspunde
  11. In concluzie , putem linistiti sa il numim Latrinel pe frustrat .

    Raspunde
  12. Un singur cuvant Ionele , RESPECT .

    Raspunde
  13. cum mi-a luat un mic concediu,cum hop ai aparut mai Aradean prost ce sti.tre sa iti prezic ca te va durea gura si buricele degetelor cu care scri prosti.vrei tu sa faci analize?poate din urina ta,ca altceva nu esti in stare.

    Raspunde
  14. hai ca esti buna desanca,chiar ti-a m simtit lipsa.Bine zis si tie Sergiu,ai dreptate

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.