O măsura prevăzută în strategia de alimentare cu energie termică a municipiului Arad pentru perioada 2020 – 2030 a provocat îngrijorare printre arădeni.
Potrivit acesteia, arădenii care dețin centrale de apartament vor fi nevoiți să plătească o taxă pentru emisiile de CO2.
Pentru a lămuri situația și pentru a afla de când s-ar aplica această reglementare, am solicitat informații de la Primărie.
Astfel, măsura respectivă, pentru a fi aplicată, va trebui să fie aprobată de Consiliul Local Municipal, dar acest lucru nu se va întâmpla în viitorul apropiat, fiind vorba doar de o idee pentru a reduce emisiile de CO2, care până în 2030 trebuie reduse cu 30%, iar până în 2050 în totalitate, informează Ralu Cotrău, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad. Practic, momentan nu se poate vorbi despre o sumă exactă pe care arădenii o vor plăti pentru centrale și nici dacă se va face o diferențiere între centralele noi, puțin poluante, și cele vechi, care poluează considerabil.
„La ce faceți referire este o frază dintr-o strategie pe termen mediu și lung în ceea ce privește termoficarea, care este în contextul inclusiv al proiecțiilor UE pe ceea ce înseamnă poluarea și CO2: Că în timp trebuie reduse, că trebuie să determinăm lumea să găsească soluții alternative, iar acest lucru se face punând anumite taxe pe poluare. Nu este nici o taxă, ci doar o posibilitate ca la un moment dat să fie. Întotdeauna când sunt studii de acest gen, documente care sunt obligatorii pentru a accesa fonduri europene, ai grijă să treci cam tot ceea ce își doresc cei de acolo în strategie pentru că altfel poți pierde o posibilă finanțare”, ne-a spus Călin Bibarț, primarul Aradului.
Edilul a adăugat că doar atunci când va fi vorba de un proiect de hotărâre se va anunța cine și cât va plăti. Momentan, nu plătește nimeni nici o taxă pe poluare pentru centralele de apartament.
Citește și:
Arădenii cu centrale de apartament vor plăti o taxă locală pentru emisiile de CO2. ULAL Arad: De vină e municipalitatea
Să nu cumva să îndrăzniți să puneți această taxă!Mai bine preocupați-vă de retehnologizarea CET -ului,și nu mai acordați subvenții la toată lumea,chiar și la cei cu venituri cu mult peste medie.Cei cu centrale termice de apartament,nu beneficiază de nicio subvenție,plătindu-și toate taxele din buzunarul propriu,spre deosebire de cei care se încălzesc la centralizat,unde se bagă bani masiv,pentru a ține în viață un colos ,CET-ul,conceput de comuniști,care actualmente nu se mai poate ține în viață,date fiind schimbarea condițiilor socio-politice după anii 90.Așa că nu încercați să ne mai jupuiți de bani,pe noi care am investit într-un alt sistem de încălzire.Cât despre poluarea așa zisă dată de minicentralele de apartament…hai să fim serioși!
taxa e ca si pusa. e prevazuta in strategie. va fi implementata imediat dupa alegeri, ca se tem sa o bage inainte ca nu-i mai alege nimeni.
este sau nu este, a fi sau anu fi.
(Nu este nici o taxă, ci doar o posibilitate ca la un moment dat să fie). cu cine ai studiat limba romana?
la intrebare se raspunde cu DA sau NU, dar pentru ca esti o creatura infecta raspunzi cu abureli jegoase, sa te duci de unde ai venit. iar pentru cele 1500 de camere o sa ne pui taxa cand iesim in oras? taxa de filmare pentru fraieri? NU TEA VOTAT NIMENI (esti zero barat), HELLOOOUUUU
Da, taxe si iar taxe… Venite in plic de la Bruxel… Si penalii galbebi le pun in practica.. Taxe auto ilegale, taxe pe centrale de gaz… pai gazul arde cel mai curat ba dobitocilor
…