Teamă de FOC la târgul „Expo TexStil” de la Sala Polivalentă! Ce spun POMPIERII

Teamă de FOC la târgul „Expo TexStil” de la Sala Polivalentă! Ce spun POMPIERII

Târgul de îmbrăcăminte şi încălţăminte „Expo TexStil”, programat să se desfăşoare la Sala Polivalentă „Victoria” în perioada 18 – 22 noiembrie, ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte respectarea normelor de pază şi stingere a incendiilor (normele PSI).

Potrivit unor informaţii, în rândul participanţilor există temerea că sala nu este autorizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă iar producerea unui incendiu la un târg de textile ar putea fi catastrofală pentru comercianţi şi publicul care se înghesuie, de obicei, la asemenea evenimente.

Pentru a vedea cum stau lucrurile, ne-am adresat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş”. Potrivit lui George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad, Sala Polivalentă „Victoria” nu are nevoie de avizul de la pompieri, aceasta fiind construită (ca şi şcolile, de exemplu) în perioada de dinainte de 1989, conform unui standard (STAS) care respectă normele PSI.

„Sala nu are nevoie de aviz în plus, dar asta nu înseamnă că la competiţiile sportive sau la târguri nu trebuie respectate normele PSI. Adică, trebuie să aibă stingătoarele de incendiu în regulă, hidranţii interiori funcţionali, dotaţi cu furtun, să nu fie blocate căile de evacuare şi aşa mai departe. Sunt lucruri care ţin exclusiv de organizatori, care poartă toată răspunderea în acest caz”, a precizat George Pleşca.

Cu alte cuvinte, va trebui ca organizatorii să respecte normele PSI, chiar dacă asta va însemna să fie mai puţine gherete ale comercianţilor în incinta Sălii Polivalente… În caz contrar, s-ar putea alege cu o amendă usturătoare!

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.