Conform unei Hotărâri ale Consiliului Local Municipal, prețul chiriei pentru un loc de parcare a crescut la 15 lei de la de la 1 ianuarie 2020, la care se adaugă TVA.
Decizia a fost, pentru mulți arădeni, un motiv de nemulțumire, deoarece nu au știut de această scumpire. Totuși, acest act adițional al deciziei a fost publicat pe site-urile Primăriei și Recons SA (societatea care administrează parcările).
„Art. 10 (1) Începând cu data 01.01.2020, chiria de bază pentru un loc de parcare va fi de 15 lei/lună, la care se adaugă TVA şi se achită integral, la data semnării contractului pentru locul respectiv.
(2) Termenul de plată este de 31 ianuarie a anului în curs. Chiria se achită integral pentru anul în curs. După data de 31 ianuarie se percep penalităţi de întârziere de 0,1%/zi.
(3) Neplata până la 31 martie duce la rezilierea contractului, respectiv la pierderea locului de parcare.
(4) Pentru anul 2019 chiria de bază este de 10 lei/lună + TVA, conform prevederilor Hotărârii nr. 439/2009 a Consiliului Local al Municipiului Arad”, este precizat în HCLM, la pagina 31 din 102.
Cei care nu au intrat pe paginile de internet enunțate mai sus, sau nu au avut răbdare să caute în cele 102 pagini ale hotărârii s-au trezit cu scumpirea în față.
„M-am trezit cu o hârtie care îmi arăta un preț cu totul altul față de cel pe care îl știu eu. Când am verificat contractul meu de la Recons, nu am găsit vreo specificație unde ar scrie că se va scumpi locul de parcare la un moment dat, iar personal nu cred că are cineva timp să caute pe site-ul lor ce modificări mai fac ei. Trebuia să fim notificați sau cel puțin să nu se facă lucrurile în mod așa barbar. Nu este prima mea problemă cu parcările. Când locul meu de parcare a fost blocat, am sunat la Recons, Primărie și Poliție, redirecționat de fiecare în ordinea aceasta și fiecare aruncând mâța în curtea celuilalt. Și clar, nu am rezolvat nimic”, ne declară un arădean mâhnit de această situație, care locuiește la bloc de aproximativ 4 ani .
Pe lângă faptul că în contractele oamenilor nu se pomenește de nici o viitoare scumpire, este specificat că nu se va putea modifica contractul fără acordul părților. Adică, în mod logic, orice modificare a contractului ar trebui să fie cu acordul atât al beneficiarului cât și al celui ce oferă serviciile.
Practic, această majorare forțează mâna oamenilor care nu au nici un cuvânt de spus, fiind puși să aleagă între a plăti suma majorată sau a pierde locul de parcare.
Ce spun reprezentanții Primăriei
„Hotărârea a fost făcută publică atât de Primăria Municipiului Arad (pe site-ul Primăriei și publicată integral în Curierul Municipal Arad) cât și de Societatea Recons, cea care administrează parcările din Municipiul Arad.
În plus, cetățenii au fost înștiințați din timp cu privire la noile tarife pentru parcările de reședință. Cu toate că termenul de plată prevăzut în hotărâre este de 31 ianuarie 2020, conducerea societății vine în întâmpinarea cetățenilor cu propunerea ca semnarea actului adițional să se poată face până la data de 31 martie 2020. La plata chiriei și semnarea actului adițional conform H.C.L.M 510/30.09.2019, posesorii locurilor de parcare de reședință vor trebui să prezinte buletinul în original și talonul autoturismului conform contractului de închiriere parcare.
Ca o precizare suplimentară, în ultimii 13 ani, tarifele practicate nu au suportat majorări, în ciuda faptului că prețurile medii de consum au crescut, la fel și valoarea euro, prețul combustibilului și salariul minim pe economie. În plus, din tarifele practicate, se plătește Taxa pe Valoare Adăugată și impozitul pe terenul aferent locurilor de parcare de reședința”, ne-a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Ce problemă a identificat Recons
Reprezentanții Recons SA ne-au declarat și ei punctul lor de vedere legat de mâhnirea cetățenilor, dar au identificat și o altă problemă: „Nemulțumirea pe care o întâlnim noi nu este legată de scumpire. În schimb, sunt foarte mulți oameni care nu mai locuiesc la vechile adrese, au vândut apartamenul și au lăsat locul de parcare unor vecini. Acum, sunt nemulțumiți pentru că nu mai pot demonstra că locuiesc la acea adresă. Legat de ce spuneți dumnevoastră, oamenii au fost anunțați pe site iar în termenul de 90 de zile nu le ia nimeni locul, au timp să se gândească și să semneze actele adiționale”.
Lasă un comentariu