Teste PCR și dozare de anticorpi SARS CoV-2, la cerere la Laboratorul Spitalului Județean Arad

Teste PCR și dozare de anticorpi SARS CoV-2, la cerere la Laboratorul Spitalului Județean Arad

Laboratorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad efectuează teste PCR și dozare de anticorpi SARS CoV-2 la cerere.

Cabinetul de Analize Medicale din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad va efectua analize medicale, testări RT-PCR și testări pentru măsurarea anticorpilor – la cerere, în intervalul orar 8 – 18, activitatea medicală din cadrul cabinetului va fi asigurată în două schimburi.

„Am modificat programul de funcționare atât pentru ghișeul de programări din cadrul ambulatoriului cât și pentru cabinetul de Analize Medicale. În ultima perioadă au existat solicitări, în special pentru testarea RT-PCR sau pentru măsurarea anticorpilor SARS CoV-2 după terminarea programului din ambulatoriu. Astfel, de pe 1 octombrie se vor efectua analize medicale de laborator și testarea RT-PCR – la cerere, pe bază de programare, de luni până vineri în intervalul 08.00-18.00. Rezultatele pentru testele RT-PCR se eliberează în maximum 24 de ore de la efectuarea testului”, a explicat ec. Florina Ionescu, manager interimar SCJU Arad.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.