După ce, la începutul lunii septembrie, Andrei își anunța prietenii de pe Facebook că a primit o veste cruntă în urma unui RMN la cap, și anume că suferă de o tumoare cerebrală rară, extinsă la baza craniului, sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta.
Tânărul de 29 de ani a cerut părerea mai multor clinici din Cluj-Napoca, Szeged, București și din Germania. Într-un final, medicii din Germania au acceptat să îl opereze, intervenția chirurgicală foarte complicată fiind programată peste aproximativ patru săptămâni. Costurile însă sunt exorbitante. Andrei are nevoie de minim 35.000 de euro pentru operație, spitalizare, terapie intensivă și tratament, însă suma ar putea crește cu mult.
Cazul său a ajuns în toată presa din orașul nostru, postarea sa a avut sute de share-uri, iar mulți oameni cu inimă mare i-au sărit în ajutor.
Sala de sport Gym 4 You a organizat o strângere de fonduri în cadrul unui antrenament care a avut loc sâmbătă. De asemenea, Asociația Dalia organizează o tombolă cu 42 de premii, iar suma strânsă din biletele participanților va ajunge la Andrei. Valoarea unui bilet este de 25 de lei, care se depun în contul Asociației.
Dacă dorești să îl ajuți și tu pentru a putea trece mai ușor peste acest moment extrem de dificil din viața sa, o poți face donând în contul său de PayPal sau în contul mamei sale, Lascu Luminița Doina.
Cont PayPal, doar accesați link-ul PayPal.
CONT IBAN Banca Transilvania
Nume: Lascu Luminita Doina
COD SWIFT BTRLRO22
Cont EUR RO59BTRLEURCRT0138998501
Cont RON RO12BTRLRONCRT0138998501
Lasă un comentariu