Tot mai mulți arădeni au răspuns AFIRMATIV la apelul TSD Arad de a merge să DONEZE SÂNGE

Tot mai mulți arădeni au răspuns AFIRMATIV la apelul TSD Arad de a merge să DONEZE SÂNGE

Datele statistice arată că în România doar 1,7% din populaţie donează sânge anual, adică de aproape patru ori mai puţin decât media europeană.

„Este extrem de important să ne reconsiderăm atitudinea şi să găsim nuanţele potrivite pentru a sensibiliza opinia publică legat de acest fenomen”, sunt de părere tinerii social-democrați arădeni, care au demarat la sfârşitul săptămânii trecute o acţiune de mobilizare civică, pe fondul stocurilor veșnic insuficiente de sânge din unitățile medicale arădene.

Aceștia au făcut apel la locuitorii municipiului de a se prezenta la Centrul de transfuzie sanguină din Arad să doneze sânge pentru semenii lor aflaţi în suferinţă.

Ne-am bucurat că apelul nostru a avut şi are ecou, în special în rândul tineretului (…). O pungă de sânge poate salva până la trei vieţi omenești şi nu este deloc puţin lucru să rezonezi la suferinţa umană şi să adopţi o poziţie publică demnă de un cetăţean responsabil. Revenim cu rugămintea publică ca arădenii să se prezinte şi în perioada următoare la Centrul de transfuzie şi să dea cu adevărat dovadă de conştiinţă civică şi altruism”, spune Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.