Pe 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii.
Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”, Dragobete este fiul babei Dochia.
În vremuri de demult în această zi de mare sărbătoare, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii.
La ceasul prânzului, fetele porneau alergând către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărutat. Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei.
Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.
Obiceiul a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele !”.
Dacă vremea era mohorâtă în această zi, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă unde petreceau, se legau prietenii, se ţineau de jocuri şi ghiduşii.
În anumite zone, fetele tinere obişnuiau să arunce acuzaţii pentru farmecele de urâciune făcute împotriva rivalelor în iubire.
Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor.
La sfârşit de iarnă şi început de primăvară, Dragobete oficia nunţirea păsărilor în cer. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi.
În anumite zone ale ţării, în această zi, tinerii îşi unesc destinele prin logodnă, promiţându-şi credinţă şi iubire.
În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă zăpada rămasă pe alocuri, zăpadă cunoscută drept “zăpada zânelor”. Apa rezultată prin topire era considerată ca având proprietăţi magice în iubire şi în descântecele de iubire, dar şi în ritualurile de înfrumuseţare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele îşi clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase şi atrăgătoare ca şi zânele.
În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului a Totodată, în sate se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
Era obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Ei nu aveau voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci altfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele aveau datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.
Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.
Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime.
Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.
Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Lasă un comentariu