TRAFICANŢII de MIGRANŢI au apelat la o PENSIUNE dezafectată: Zeci de fugari au fost DESCOPERIŢI acolo

TRAFICANŢII de MIGRANŢI au apelat la o PENSIUNE dezafectată: Zeci de fugari au fost DESCOPERIŢI acolo

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad împreună cu lucrători ai postului de poliţie Sântana au depistat treizeci de cetăţeni din Irak, Iran, Sri Lanka şi Afganistan într-o pensiune dezafectată din orașul arădean, informează Ancuţa Axinia, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.

„În data de 09.11.2019, lucrători din cadrul Poliției orașului Sântana, judeţul Arad, în cooperare cu poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au desfăşurat o acțiune de prevenire pe linia combaterii migraţiei ilegale și a infracționalității transfrontaliere. Astfel, în jurul orei 2, în orașul Sântana au fost depistate treizeci de persoane într-o clădire dezafectată. Întrucât acestea nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost preluate şi transportate la sediul instituției, pentru cercetări”, precizează Ancuţa Axinia.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză provin din Irak, Iran, Afganistan și Sri Lanka. Este vorba despre 21 de bărbaţi şi 9 femei, cu vârste cuprinse între 15 şi 60 de ani.Migranţii au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei, cei mai mulţi fiind solicitanți de azil în România.

Poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.