Transformare SURPRINZĂTOARE a primarului Călin Bibarț! Ce a făcut edilul șef al Aradului (FOTO)

Transformare SURPRINZĂTOARE a primarului Călin Bibarț! Ce a făcut edilul șef al Aradului (FOTO)

Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Arad Free Tours, a început duminică, 10 iulie, al treilea sezon de „Turist la tine acasă”.

Este vorba despre un proiect dedicat turismului local, prin care arădenii sunt ajutați și încurajați să descopere poveștile propriului oraș prin tururi ghidate.

Potrivit organizatorilor, anul acesta programul se desfășoară sub sloganul „În spatele ușilor închise”, având ca parteneri o serie de instituții reprezentative pentru Arad. Scopul acestuia este descoperirea instituțiilor dintr-o perspectivă diferită, intrând dincolo de „ușile închise”, în locuri în care în mod normal publicul larg nu are acces. Un alt aspect inedit este dat de invitații surpriză, care devin astfel „ghizi Arad Free Tours pentru o zi”.

De remarcat, că primul astfel de tur a avut ca obiectiv Palatul Administrativ, în cadrul căruia funcționează Primăria Municipiului Arad și Prefectura.

Alături de Gabriel Roman, ghid național de turism și voluntar Arad Free Tours, „ghid pentru o zi” a fost chiar Călin Bibarț, primarul Aradului.

„Am descoperit împreună cu cele aproximativ 70 de persoane participante la tur vitraliile din holul principal, Sala Ferdinand – locul unde au loc ședințele Consiliului Local al Municipiului Arad, balconul Sălii Ferdinand și balconul principal de unde am putut admira Bulevardul Revoluției și mozaicul de pe platoul din fața Primăriei. Punctul culminant a fost vizita în biroul primarului, unde unii invitați s-au pozat chiar pe scaunul acestuia și unde au ascultat detalii despre activitatea de zi cu zi a edilului orașului. Ulterior, Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ i-a înmânat primarului Călin Bibarț un tricou de ghid și «Diploma de ghid Arad Free Tours pentru o zi»”, arată organizatorii.

Tururile „în spatele ușilor închise” continuă peste două săptămâni, duminică, 24 iulie, de la ora 18, când arădenii sunt invitați să treacă în spatele cortinei Teatrului Clasic „Ioan Slavici” alături de un alt invitat surpriză.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.