Polițiștii orașului Lipova au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, un transport ilegal de lemne.
Polițiștii au depistat în trafic pe DN 7, pe raza localității Lipova, un bărbat de 34 de ani, din Cuvin, în timp ce transporta cu o autoutilitară lemne pentru foc pentru care nu a putut prezenta nici un document de proveniență sau transport.
„Întreaga cantitate de 2,5 metri cubi de material lemnos (din speciile garniță și cer) a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, bărbatul fiind sancționat contravențional cu suma de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, agent șef de poliție Claudia Iuga.
Lasă un comentariu