Mai multe acțiuni de verificare a legalitatii transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone au avut loc pe parcursul zilei de joi.
Inspectoratul de Poliție Județean Arad informează că în data de 22 iunie, în intervalul orar 8 – 22, poliţiştii arădeni au desfăşurat acţiuni de verificare a legalității transportului public de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în zonele cu risc accidentogen ridicat.
Au fost verificate 233 de autovehicule, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale în valoare totală de de 44.435 de lei, dintre care 84 sancțiuni în baza O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 5 sancțiuni în baza O.G. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto, 2 sancțiuni în baza O.G. 43/1997 privind regimul drumurilor, 4 sancțiuni în baza H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România iar 6 sancțiuni contravenționale pentru alte nereguli constatate.
De asemenea, a fost reținut un permis de conducere și au fost reținute 7 certificate de înmatriculare și imobilizate 2 autovehicule.
Iată care și câteva recomandări făcute de oamenii legii:
• deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de marfa de către operatorul de transport şi de conducătorul auto;
• respectarea capacităţii maxime de încărcare ale autovehiculelor de transport marfa;
• deținerea și valabilitatea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto RCA;
• verificarea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului;
• respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor și a perioadelor de odihnă;
• utilizarea centurilor sau dispozitivelor de siguranță omologate, atat de către conducătorii auto cat și de pasageri;
• nu folosiți telefoanele mobile în timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispositive de tip „maini libere”;
• nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice.
Lasă un comentariu