Cinci persoane, între care trei din Arad, au fost reținute în urma perchezițiilor care au avut loc ieri în 16 județe din țară și în București.
Cinci persoane au fost reținute iar 16.000 de lei, un pistol cu gaz de calibrul 9 mm. și 27 de cartușe nepercutate au fost ridicate, în urma a celor peste 100 de percheziții efectuate joi de polițiștii din Arad, în București și în 16 județe, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, într-un dosar penal de evaziune fiscală, cu prejudiciul de 2 milioane de euro.
„La data de 22 februarie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe Lângă Tribunalul Arad, au efectuat 101 percheziții. Perchezițiile au fost efectuate în București și în județele Arad, Hunedoara, Timiș, Gorj, Giurgiu, Mehedinți, Iași, Galați, Olt, Argeș, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj și Caraș – Severin, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de euro. La activități au participat și polițiști specializați în investigarea criminalității economice din județele pe teritoriul cărora s-au efectuat perchezițiile, coordonate de Direcția de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R.”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad Lorena Radu.
În urma perchezițiilor, din sediul unei firme din Arad și dintr-un imobil din Deva a fost ridicată suma de 16.000 de lei, un pistol cu gaz de calibrul 9 mm și 27 de cartușe nepercutate.
Din cercetările efectuate sub coordonarea procurorului de caz a reieșit că, în perioada 2010-2017, administratorii a două societăți comerciale cu sediile în Arad ar fi înregistrat în evidențele contabile mai multe facturi fiscale fictive. Documentele ar fi fost emise de administratori, doi bărbați, de 34 și 42 de ani, și de un contabil, o femeie de 45 de ani, către mai multe societăți comerciale cu sediile în Hunedoara, Timiș, Gorj, Giurgiu, Mehedinți, Iași, Galați, Olt, Argeș, Cluj, Ilfov, Tulcea, Dolj, Sălaj și Caraș – Severin și în București.
Au fost puse în aplicare 27 de mandate de aducere iar în urma administrării probatoriului, cele trei persoane și alți doi bărbați, administratori ai unei societăți comerciale din Strehaia, au fost reținuți pentru 24 de ore.
În cursul zilei de astăzi, cei în cauză vor fi prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru evaziune fiscală.
La activități au participat luptători de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R., precum și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Lasă un comentariu