Trei în unu la Expo Arad, în perioada 8 – 10 aprilie

Trei în unu la Expo Arad, în perioada 8 – 10 aprilie

Cel mai important târg de flori, grădinărit și bunuri de larg consum din regiune va avea loc în perioada 8 – 10 aprilie la Expo Arad, anunță Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad.

Evenimentul va reuni aproximativ 150 de firme și este dedicat celor care iubesc florile și vor să-și amenajeze sau să-și întrețină grădina acum la începutul primăverii, dar și celor care sunt în căutarea cadoului potrivit pentru cei dragi cu ocazia sărbătorilor care se apropie.

Florari, comercianți de scule și utilaje pentru grădinărit, producători de mobilier și decorațiuni de grădină vor pune la dispoziție tot ce este nevoie pentru a întâmpina primăvara așa cum se cuvine.

Târgul Primăverii nu putea fi complet fără participarea firmelor care oferă vizitatorilor îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copii și adulți, accesorii și decorațiuni pentru casă, produse handmade, bijuterii, produse de înfrumusețare, dulciuri, produse alimentare tradiționale.

Ca de fiecare data Zona Food va fi unul din punctele de atracție pentru cei care aleg să viziteze în cele trei zile Târgul Primăverii de la Expo Arad.

De remarcat, că în aceeași perioadă, Expo Arad va găzdui și târgurile Confort Construct & Instal și Arpicultura.

Foto: Arhiva

Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.