Trei tineri, ARESTAȚI pentru că ar obligat mai multe FETE să practice PROSTITUȚIA

Trei tineri, ARESTAȚI pentru că ar obligat mai multe FETE să practice PROSTITUȚIA

Magistrații Tribunalului Arad au arestat trei bărbați care ar fi obligat mai multe tinere să practice prostituția.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat două percheziții domiciliare, într-un dosar de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.

„În urma perchezițiilor domiciliare, desfășurate în localitatea Satchinez (județul Timiș), au fost puse în aplicare patru mandate de aducere, trei dintre persoanele conduse la audieri fiind bănuite de săvârșirea  infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor. Trei bărbați, cu vârste între 21 și 27 de ani au fost reținuți, din cercetări reieșind că, în perioada 2019 – 2020, prin metoda loverboy, ar fi recrutat mai multe victime minore și majore. Prin exercitarea de acte de violență, le-ar fi obligat să practice prostituția în mai multe apartamente închiriate în municipiul Timișoara. Banii obținuți din prostituție ar fi fost însușiți de cei în cauză”, se arată în comunicat.

De remarcat, că în baza probatoriului administrat, magistrații Tribunalului Arad au emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele celor trei bărbați.

Foto: Arhiva

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.