Partidul Democrat Liberal și Fundația Konrad Adenauer realizează periodic o acțiune de instruire a tinerilor politicieni, intitulată „Programul de Excelență Politică”, iar trei democrat-liberali arădeni, Dumitru Enăchiuc, Cristian Feieș (consilieri județeni) și Cosmin Ungurean, secretar executiv al Organizaţiei de Tineret a PDL Arad, au absolvit zilele trecute modulul de „Administrație Publică Locală” al acestui curs.
Cursurile au avut ca scop dobândirea și dezvoltarea de către participanți a unor competențe specifice, necesare în vederea elaborării unui set coerent de politici publice durabile.
„În ceea ce mă privește, cred că aceste cursuri și-au atins scopul. Prin participarea la acest Program de Excelență Politică, inițiat de PDL și Fundația Konrad Adenauer, au reușit să-mi dezvolt anumite calități și să dobântesc cunoștiințe noi în materie de administrație publică. Totodată, având în vedere că în această perioadă se fac înscrierile pentru următorul program, sper ca și alți colegi de-ai noștri din Arad să fie selectați și să beneficieze de informațiile pe care noi am putut să le primim prin această participare”, a declarat Dumitru Enăchiuc.
„Ne bucurăm că Fundaţia Konrad Adenauer, în parteneriat cu Partidul Democrat Liberal, păstrează tradiţia de a investi în tineri şi de a pregăti viitori profesionişti în cadrul administraţiilor publice, îmbrăţişând valori de dreapta. Un alt lucru îmbucurător pentru noi este faptul că organizaţia arădeană a PDL a fost reprezentată de persoane implicate în domeniul administraţiei publice şi nu doar din spectrul politic”, a precizat Cosmin Ungurean.
„Având în vedere faptul că, pentru a participa la cursul de Excelenţă în Politică a trebuit să trecem prin patru filtre, respectiv selecţia şi recomandarea din partea organizaţiei judeţene a PDL, analiza CV-urilor depuse, realizarea unui eseu referitor la administraţia publică şi a unui interviu serios cu o durată de 30 de minute, trebuie să afirm faptul că la această instruire a participat elita tineretului de dreapta din România. Ne bucurăm că din această elită fac parte şi trei tineri arădeni, lucru care trebuie să constituie un reper pentru alţi tineri arădeni care împărtăşesc valori de dreapta şi care vor să se implice în viaţa politică”, a menţionat Cristian Feieş.
Lasă un comentariu