Tripticul „Înălțarea lui Hristos”, redat arădenilor după mai bine de 60 de ani de obscuritate. Unde poate fi văzută opera de artă

Tripticul „Înălțarea lui Hristos”, redat arădenilor după mai bine de 60 de ani de obscuritate. Unde poate fi văzută opera de artă

A fost redeschisă pentru public Pinacoteca Muzeului Arad, în care este expus Tripticul „Înălțarea lui Hristos” al pictorului Feszty Árpád.

Evenimentul a avut loc, vineri după-amiaza, în contextul acțiunilor organizate de Consiliul Județean Arad pentru aniversarea a 30 de ani de activitate.

„Am reușit restaurarea uneia dintre cele mai importante opere de artă din patrimoniul Complexului Muzeal al Județului Arad, tripticul monumental realizat la Florența de artistul Feszty Arpad. Sunt convins că va fi un punct de atracție important pentru Aradul cultural, dar și turistic, un reper istoric, dar și expozițional. Bucuria noastră este cu atât mai mare cu cât, odată cu expunerea acestui tablou, redeschidem și sala care în 1913, la inaugurarea Palatului Cultural, a fost proiectată special pentru această capodoperă. Și pentru că Muzeul din Arad are și alte opere de artă de valoare, ne-am implicat în restaurarea și repunerea lor într-o expoziție permanentă. Mă refer aici în primul rând la tabloul lui Liezen Mayer, în care, în anii `70, autoritățile comuniste au învelit tripticul lui Feszty, astfel încât nici el nu a mai fost văzut de public de jumătate de secol. Ca președinte al CJA, mă bucur că această echipă, care astăzi sărbătorește 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean, și-a putut aduce contribuția la o realizare culturală istorică. Sarcina unei administrații este asigurarea dezvoltării instituțiilor pe care le coordonează și punerea în valoare a patrimoniului comunității pentru care muncește. De aceea, faptul că astăzi redeschidem Pinacoteca Muzeului și creăm un nou obiectiv major al Aradului cultural și turistic, ne dă satisfacție. Le mulțumesc colegilor de la Muzeu, colegilor din administrație, celor din societatea civilă care au lucrat la acest proiect, în mod special asociațiilor Kölcsey și Arad Capitală Europeană a Culturii, care în anul 2015 și-au unit eforturile pentru ca acest vis frumos să devină realitate. Tabloul realizat de pictorul maghiar Feszty Árpád, aflat în colecția de artă de muzeului arădean, nu a mai fost văzut din anii ‘50, când a fost inițial acoperit, iar în 1977 a fost rulat pe un tambur și  retras în depozitul muzeului. A fost pictat la Florența, apoi expus în anul 1902, la Budapesta. Lucrarea a ajuns la Arad în anul 1913 și a fost expus la inaugurarea Palatului Cultural”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad.

„Am participat la deschiderea Pinacotecii Muzeului Arad în care este expus Tripticul «Înălțarea lui Hristos». A fost un eveniment într-adevăr epic. Și… cred că nu folosesc cuvinte mari! Această operă de artă este redată iubitorilor de frumos, după mai bine de 60 de ani de obscuritate! O operă de artă dimensionată nu doar ca mărime, ci mai ales ca simbolistică religioasă și culturală. M-am simțit arădean, am trăit bucuria de a oferi ceva unic arădenilor și tuturor turiștilor care ne vor vizita, o reașezare expozițională pe care o trăim poate odată-n viață”, a precizat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.