În Marea Neagră ar fi dispărut inexplicabil mai multe nave iar anomaliile magnetice au îndreptat atenţia oamenilor de ştiinţă asupra acestui loc care pune şi România pe harta misterelor lumii.
Potrivit Observator.tv, în Marea Neagră s-ar afla un loc similar Triunghiului Bermudelor, cu suprafaţa de 8-10 kilometri, care s-ar deplasa constant, provocând dispariţii inexplicabile de nave, avioane şi oameni. Relatări despre asemenea fenomene stranii apar în povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV, dar şi în mărturii mai recente ale unor martori ori supravieţuitori norocoşi.
Aceste anomalii ar fi provocat dispariţia, în mai 1944, a crucişătorului Ţiolkovski, la sud de Crimeea (la 70 kilometri în larg), în plină zi, pentru ca, la numai două luni după aceea, cinci avioane militare ruseşti să aibă aceeaşi soartă. Diverse surse pretind că şi nava, şi aparatele de zbor ar fi fost înghiţite de o ceaţă neagră cu sclipiri verzi, descriere asemănătoare celei făcute de piloţii supravieţuitori din Triunghiul Bermudelor.
Şi americanii ştiu de existenţa „Triunghiului Morţii”! Potrivit postului TV ABC, atât în Triunghiul Bermudelor, cât şi în „Triunghiul Morţii” din Marea Neagră s-a observat un foc ciudat (o gheaţă care arde). Specialiştii spun că focul de pe apă, ce izbucneşte din senin pe kilometri întregi, apare în momentul în care acumulări de gaze ies la suprafaţă şi sunt mai intense atunci când sunt furtuni.
Şirul dispariţiilor din Marea Neagră a mai inclus, în 1990, un avion particular grecesc, dar şi personalul de pe o platformă petroliferă rusească, care a dispărut un an mai târziu. Aceasta din urmă a fost găsită şi recuperată la 50 de kilometri distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nici o urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu legat de soarta celor 80 de oameni care o populaseră.
Sursa: Observator.tv
Lasă un comentariu