După o lungă pauză, actorii Trupei Marionete revin și ei în sala de spectacole.
Astfel, duminică, 17 ianuarie, de la ora 11, micii iubitori de teatru sunt invitați să urmărească spectacolul „Prostia omenească”, după Ion Creangă – o poveste cu tâlc, spusă inspirat de actorii Oana Rogojină și Cristian Bordaș. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta de peste 6 ani.
„Ne bucurăm că în sfârșit, revenim… acasă. Dorim să le reamintim spectatorilor noștri că, în momentul de față, conform dispozițiilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, le putem pune la dispoziție doar 30 la sută din capacitatea sălii. Ținând cont de faptul că astfel, numărul de locuri disponibile este considerabil mai mic decât în mod normal, rugăm ca un singur adult să însoțească unul sau mai mulți copii. Dorim ca micii noștri spectatori să se bucure în număr cât mai mare de spectacolele noastre, în condiții de maximă siguranță”, spun organizatorii spectacolului
Biletele, în limita locurilor disponibile, se achiziționează prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, duminică, până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu