TSD Arad cultivă compasiunea ca un act civic de responsabilitate socială

TSD Arad cultivă compasiunea ca un act civic de responsabilitate socială

Tinerii social democraţi din Arad au dovedit încă o dată că nu sunt insensibili la dramele sociale reale din societatea românească.

Fără îndoială, protecţia categoriilor vulnerabile pe linie institutionalizată poate fi completată prin acţiuni caritabile precum cea iniţiată ieri de TSD Arad.

„Nu avem nevoie de un impuls anume pentru a cultiva o preocupare constantă faţă de semenii noştri aflaţi în situaţii delicate. Este un crez cetăţenesc pe care îl urmăm cu o dedicaţie aparte. Nimic din ceea ce facem nu are un caracter demonstrativ iar faptul că ieri am reuşit să ajutăm peste 100 de persoane cu o poziţie materială precară reprezintă satisfacţia supremă pentru colegii mei şi pentru mine. Fie că este vorba despre persoane vârstnice, copii sau oameni aflaţi în circumstanţe limită, din punct de vedere social, cred că tânăra generaţie trebuie să menţină viu acest spirit, dacă vreţi o responsabilitate civică morală faţă de categoriile defavorizate. Compasiunea nu are culoare politică şi exact acest lucru dorim să şi transmitem comunităţii. Mă bucur că am izbutit să aducem o rază de speranţă unor semeni din municipiu şi judeţ aflaţi în ipostaze extreme”, afirmă Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.