Tineretul Social Democrat din Arad a organizat astăzi o acţiune civică de donare de sânge, ştiut fiind faptul că mai ales în această perioadă a anului unităţile medicale arădene se confruntă cu lipsa stocurilor de sânge şi componente sanguine.
„Am considerat salutară iniţiativa celor de la TSD Arad şi tocmai de aceea împreună cu colegii mei, senatorul Mihai Fifor şi deputatul Adrian Todor am hotărât să-i sprijinim.Trebuie menţionat că la ora actuală, din păcate, datele statistice arată că în ţara noastră, doar 1,7% din populaţie donează sânge anual, adică de aproape patru ori mai puţin decât media europeană.O implicare civică mult mai pregnantă şi o responsabilizare a populaţiei prin informări publice ar putea şi trebuie să modifice radical această situaţie”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
„Pentru noi, tineretul social democrat a devenit o obişnuinţă dar şi o obligaţie morală pe care ne-am asumat-o, în momentul în care am pornit încă de anul trecut o serie de acţiuni de mobilizare a concetăţenilor noştri pentru a dona sânge. Cred că este vital să ne reconsiderăm atitudinea faţă de suferinţa umană şi să găsim nunaţele potrivite pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu acest fenomen.Mulţumim parlamentarilor PSD de Arad care ne-au încurajat şi ne-au fost alături în toate aceste demersuri”, a declarat Ingrid Iordache, preşedintele TSD Arad.
Lasă un comentariu