TSD Arad, mai aproape de familiile nevoiaşe din municipiu şi judeţ

TSD Arad, mai aproape de familiile nevoiaşe din municipiu şi judeţ

Membrii organizaţiei judeţene a TSD Arad s-au implicat, în ultimele două săptămâni, într-o acţiune umanitară, având drept parteneri Organizaţia Femeilor Social Democrate din Arad şi un grup de mame din municipiu, reunite sub titulatura „Grupul de mămici cu pitici… de Arad”. Campania s-a extins la nivelul judeţului şi a vizat categorii defavorizate social, familii cu probleme financiare din mediul urban şi rural. „Am dorit ca aceste ajutoare să ajungă înainte de Sfintele sărbători Pascale, în special, la familii monoparentale din municipiu şi judeţ, acolo unde ştiam că există cazuri sociale sau alte categorii cu probleme şi situaţie materială precară. Sperăm ca aceste pachete, ce conţin produse alimentare neperisabile (ulei, zahăr, făină, paste, conserve si orez) să fie binevenite şi de ajutor pentru aceste familii. Ţin să mulţumesc pentru sprijinul acordat doamnei Alexandra Braica, Secretar de stat pentru activitatea de dialog social la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi preşedintele OFSD Arad şi nu în utimul rând doamnei Claudia Anghel, coordonatoarea grupului de mămici, pentru implicarea dânsei în astfel de activităţi şi pentru faptul ca ne-a oferit oportunitatea de a da si noi o mână de ajutor acolo unde este nevoie”, a afirmat Cătălina Muntean (foto), preşedintele organizaţiei judeţene TSD Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.