Tutankhamun fără mască

Tutankhamun fără mască

Gheorghe Falcă e primarul arădenilor co-interesați, al celor naivi, al veneticilor, al analfabeților și al curvelor. Curvelor care se vând pentru un loc de muncă, unde nu fac nimic, dar primesc salariu. Analfabeților, pentru că acestora li se pare că Falcă e mai deștept decât ei. Al veneticilor, pentru că și Falcă e un venetic. Despre naivi nu are rost să vorbim, pentru că ei sunt naivi. Despre co-interesați am putea vorbi ore în șir, că ei sunt peste tot: La Primărie și CJA, la Compania de Apă, la Compania de Transport, la CET(-uri), la SC Târguri, Oboare, Piețe SA, la Recons etc. Și pe bani, nu de-a moca!

Un om care a citit câteva cărți îl dezbracă de spoială în maxim trei minute, chiar și fără să fie influențat de „presa răuvoitoare” sau de „familia Cristea”. Descoperă un individ ce se apropie de o tipologie detestabilă, descrisă de autorii de literatură încă din cele mai vechi timpuri.

Lipsit de simțul ridicolului, nu ne-ar mira să aflăm că el a inventat mersul biped, a descoperit focul, roata și alte lucruri fără de care am fi rămas la stadiul de trăitori în peșteră.

Se spune că a urmat cursuri de dicție (la ce i-or fi folosit?), mimică și gestică. Bravo lui! Dar, dacă le-a făcut numai pentru a fi mai convingător atunci când le ia unora mințile înseamnă că avem de a face cu un individ periculos, dispus să facă orice pentru a-și atinge scopurile.

Între prieteni i se spune Ghiță. Unii dintre cei care-i spun Ghiță îi zic și Tutankhamun. Cei mai mulți dintre ei. Sau, faraon. Cu toții îl știu și fără mască. Iar Ghiță fără mască e ca și Tutankhamun fără mască: te îngrozește, nu alta!

P.S. Faptul că a fost votat de un număr relativ mic de arădeni (i se spune „primarul lui 16%”) e dătător de speranță: Cei mai mulți dintre concetățenii noștri nu sunt după chipul și asemănarea lui!

  1. limbaj vulgar, jignitor la adresa aradenilor ,caracteristica acestui partid de putori psd-iste care de dupa revolutie pana acum nu au facut nimic in Arad ,ba din contra au pus inverse la Bucuresti pt.ca Aradul sa nu primeasca finantare . Noroc ca nu avem prea multi in Arad !

    Raspunde
  2. Asta cu primarul de 16% e buna…. Pai atunci PSD-ul ce procent au luat? 5-6%. Aplica proportile si lor, nu doar lui Falca.

    Raspunde
  3. cred ca autorul are dreptate.. Falca e un smecher care ne pacaleste profitand ca suntem prosti

    Raspunde
  4. Ce să înţeleg din acest articol? Că Bulumacul n-ar fi fost primarul curvelor, interesaţilor şi al analfabeţilor? Că Tutankamon (nu cum îl scrie orlandezu) arăta rău fără mască? Dar nu l-a văzut nimeni fără mască (aşa cum nu l-a văzut nimeni pe Orlando fără barbă, că s-ar fi îngrozit). Un lucru însă l-am înţeles de mult, nu numai din acest articol nesimţit: că, după cum arată, pentru Orlando încă nu s-a inventat mersul biped, roata, focul, cred că nici apa rece şi caldă, nici briciul, after shave-ul, loţiunea astringentă şi nici alte lucruri din cauza cărora a rămas la stadiul de hrubar. În înfăţişare şi în gândire.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.