Suporterii arădeni iau sâmbătă drumul Clujului, pentru partid U Cluj – UTA „Bătrâna Doamnă” care va avea loc pe Cluj Arena.
Partida este considerată una de risc maxim din cauza evenimentelor din 2010, când ultraşii arădeni i-au atacat pe cei clujeni într-o benzinărie, la 30 de kilometri de Arad, capturându-le steagurile brigăzilor, precum şi fularele şi alte materiale cu însemnele U Cluj (foto).
Iată ce a povestit, la momentul respectiv, pentru napocanews, unul dintre suporterii clujeni: „Au fost aproximativ 50 de băieţi foarte hotărâţi, înarmaţi cu bâte, bastoane telescopice şi lanţuri. Am văzut chiar un lanţ cu un lacăt în capăt. Au oprit în benzinărie şi ne-au atacat. Cei care au stat la bătaie au ieşit şifonaţi, dar au fost şi care au fugit. Ne-au luat fulare şi bannere…”
Deşi galeriile celor două echipe se simpatizau în trecut, relaţiile dintre ele s-au stricat în momentul în care suporterii Universităţii Cluj au fraternizat cu cei de la Timişoara.
Aerul unui derby adevărat
Suporter Club UTA face apel la arădeni să fie alături de echipă şi „să respire aerul unui derby adevărat”.
„Prima deplasare din campionat ne duce spre Cluj Napoca, acolo unde vom juca împotriva unui rival tradițional: Universitatea Cluj. Îi invităm pe toți utiștii să respire aerul unui derby adevărat, jucat pe un stadion de fotbal (Cluj Arena), un meci care poate fi considerat și un simbol al progresului clubului nostru din ultimii doi ani de zile”, se arată într-un anunţ al Suporter Club UTA.
„Așteptăm cu toții o victorie la Cluj, iar cei care vor să asiste la meciul de pe Cluj Arena se pot înscrie pentru deplasarea cu autocarul la numerele de telefon: 0724-295140 sau 0722-725081, pe pagina de facebook a Suporter Club UTA, ori la adresa de mail suporterclubuta@yahoo.com. Plecarea va fi sâmbătă, 4 septembrie 2015, ora 4, din fața stadionului Francisc Neuman (UTA). Pentru deplasarea cu autocarul, înscrierea este obligatorie”, mai precizează reprezentanţii suporterilor.
Lasă un comentariu