UAV susține Republica Moldova în procesul de integrare în UE

UAV susține Republica Moldova în procesul de integrare în UE

Ramona Lile, rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, a participat, la finele lunii august, la conferința „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE, împreună cu România”, organizată în Chișinău de către IDEP în parteneriat cu ADI EuroNest.

Conferința, menită să sprijine eforturile autorităților din Moldova în drumul lor spre integrarea în Uniunea Europeană, a întrunit diplomați, manageri ai instituțiilor publice, reprezentanți ai mediului universitar, manageri din cadrul sistemului sanitar care au analizat oportunitățile și provocările privind cooperarea transfrontalieră România-Moldova, bune practici în ceea ce privește atragerea fondurilor europene

Alături de UAV au participat din partea mediului universitar: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava prin rector, Valentin Popa, Universitatea „Valahia” din Târgoviște prin prorector Mircea Constantin Duică, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, rector Emil Ceban.

„Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad susține eforturile Republicii Moldova de atragere a fondurilor europene de pre-aderare, efortul de a se integra în Uniunea Europeană. Conferința organizată la Arad, la universitatea noastră, în noiembrie 2022, a deschis calea unor colaborări la nivel instituțional între autoritățile locale și județene, între instituțiile publice din Republica Moldova și cele din județul Arad contribuind la procesul de integrare al Moldovei în UE. Mediul universitar are un rol important în acest proces și mă bucur că universitatea noastră este parte a acestui efort comun pentru aderarea Republicii Moldova la UE”, a punctat Ramona Lile, rectorul UAV.

În perioada septembrie 2022 – iulie 2023, IDEP a organizat forumuri de discuții care au întrunit circa 900 manageri ai insituțiilor publice reuniți la Pașcani, Budești, Arad, Iași, Vaslui, București, Bârlad, Baia Mare, Bacău.

  1. Dr. Ramona Lile este un lider deosebit, partener de nădejde al Republicii Moldova în efortul de atragere a fondurilor europene de pre-aderare. Pe parcursul acestei conferințe și la alte evenimente, a demonstrat atât profesionalism, cât și dedicație față de acest proces. Suntem mândri să o avem ca rector la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și îi mulțumim pentru implicarea sa și încurajăm prețuirea acestor colaborări între instituții și mediul academic din toată regiunea.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.