Ucrainenii din Târnova şi Tauţ sărbătoresc Crăciunul

Ucrainenii din Târnova şi Tauţ sărbătoresc Crăciunul

Cei peste 2000 de ucraineni care s-au stabilit în zona comunelor arădene Târnova şi Tauţ după 1990 sărbătoresc în noaptea de 6 spre 7 ianuarie Crăciunul, potrivit calendarului iulian.

În ciuda fapt că, din punct de vedere religios, comunitatea ucrainenilor arădeni se împarte în două părţi aproximativ egale, fiind constituită din ortodocşi pravoslavnici şi penticostali, cu toţii sărbătoresc Naşterea Pruncului Sfânt în noaptea de 6 spre 7 ianuarie.

Cea mai mare parte a mâncărurilor care se servesc în seara de Ajun a Crăciunului sunt de post şi se mănâncă din ele abia spre dimineaţă, după ce oamenii se întorc de la biserică. Nu se mănâncă însă prea mult, deoarece după numai câteva ore oamenii se întorc la biserică pentru a participa la slujba de Crăciun. Cei care respectă tradiţia şi au ţinut şi postul, vor mânca de dulce abia în ziua de Crăciun.

La fel ca în toate satele unde trăiesc ucraineni, pe străzi se aud colinde, întreaga suflare sărbătorind Naşterea Domnului.

Din păcate, însă, multe din obiceiurile tradiţionale originare din Maramureşul istoric, unele cu vechime de 300 – 400 de ani, se pierd odată cu trecerea anilor, pe de-o parte datorită strămutării într-o altă zonă etno – folclorică iar pe de altă parte datorită plecării unui mare număr de tineri la muncă în Occident.

De Crăciun, în satele arădene locuite de ucraineni sunt organizate slujbe bisericeşti în limba ucraineană, atât în bisericile ortodoxe, cât şi în casele de rugăciuni ale Cultului penticostal, frecventate de către aceştia.

Comunitatea ucraineană din judeţul Arad numără peste 2000 de membri, majoritatea locuind în comunele Târnova şi Tauţ, precum şi în localităţile aparţinătoare acestora. Cei mai mulţi sunt originari din comuna maramureşană Poienile de sub Munte, primii ucraineni mutându-se în judeţul Arad la începutul anilor ’90, numărul lor crescând în anii care au urmat.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.