UE între AMBIȚII oculte și ÎNCĂPĂȚÂNĂRI

S-au scurs deja o grămadă de ani de când s-a dat startul unui concept oarecum nou al unei structuri care se vrea una cu un grad ridicat de civilizație dar și de bunăstare. Teoretic, lucrurile nu ar fi departe de proiect, doar că în practica de după demarare s-au putut constata chestiuni neprevăzute inițial, care au scos în evidență incapacitatea celor care au gândit într-un fel și care, încercând să se replieze, nu fac altceva decât să continue în încăpățânarea lor de a crede într-un proiect născut mort.

Este adevărat că europenii în cultura și istoria lor au reușit în mare măsură să aducă plusvaloare oriunde au migrat. Totuși, trebuie să remarcăm și faptul că vorbim de culturi de popoare ce își au obârșia pe continent, și nu de o cultură unică europeană. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, au migrat oameni din aproape din toate statele deja formate ale Europei în secolele 18, 19. Și, fiecare a găsit cu cale să se așeze pe o bucată de pământ în așa fel încât să se poată dezvolta potrivit culturii proprii fără a fi deranjat de alţi indivizi, migranți și ei, din alte țări europene. Este cunoscut faptul că atunci când două culturi se izbesc una de alta, efectul se numește război. S-a întâmplat astfel oriunde în lume. În istoria bilenară a Europei, s-a încercat de mai multe ori aducerea popoarelor sub un steag unic și un lider suprem. Nu s-a reușit în urma conflictelor, dar acum șansele sunt mai mari să se întâmple asta. Căci UE, până la urmă, nu este altceva decât o mare păcăleală servită popoarelor. Îmbrăcată sau împachetată foarte bine.

O motivație trecută complet sub tăcere este și cea a contrapunerii SUA. Acestea din urmă s-au dovedit, cel puțin aparent, că pot echilibra răutatea din cealaltă emisferă, dezvoltând un program militar de lider mondial, pentru descurajare. Că nu întotdeauna mijloacele au fost dintre cele mai corecte este adevărat. Dar, cum de multe ori scopul scuză mijloacele, cine mai stă azi să facă analize de acest fel? Oricum nu ar servi nimănui. Nu numai militar SUA au fost lideri de necontestat, ci mai ales economic. Or, acest fapt unora nu le-a cam căzut prea domestic și au purces la a teoretiza o structură de state europene care în finalul unei foi de parcurs să devină, nu un aliat mai tare ci chiar un jucător puternic, capabil să-și apere interesele de orice natură și, în final, să fie un partener egal de discuție la masa globalizării. Și, de ce nu, să dea chiar ea pe Maximus?

Odată cu alegerea lui Trump în SUA, lucrurile par să nu mai fie chiar așa ușoare pentru europeni, lăsați între timp fără o mână tare. Sigur că cei din Marea Britanie au mai multă minte decât cei care sute de ani nu au văzut un ocean în fierbere. Și apoi de ce să schimbe ei limba internațională cu una care a dat fiori cu nu mai puțin de 70 ani în urmă? Anglia nu a împărțit nimic cu nimeni niciodată. Ce motiv ar avea să o facă în cadrul unei UE?

Așa că, piticii stau cu gâtlejurile după câte o înghițitură la ore fixe, fără să se mai gândească la altceva. Ăștia suntem noi. Care credem că tot ce zboară se mănâncă. Și luăm de la UE scobitori la preț de rachete balistice. Că așa vor ei. Și le dăm tot ce avem, făcând din trenurile anilor de după 1946 spre URSS să pară jucării pentru copii. Și mai suntem și mândri că suntem români.

Putem fi mândri cu adevărat de faptul că suntem români dacă ne-am trezi la realitate

și să reconsiderăm în totalitate acțiunea de aderare din urmă cu 13 ani, pentru a face măcar primele socoteli. Vom vedea cu ociul liber că noțiunea de atragere de fonduri europene nu este altceva decât un indicator politic accesibil doar partidelor care s-au năpustit și ele peste ființa națională.

Cât privește strategia (dacă ar exista vreuna) UE, nu cred că este greu de remarcat că de fapt aceasta se comportă reactiv, în cele mai multe situații. În afara unei agende și a unui program cât de cât riguros, acțiunile instituțiilor europene sunt ca urmare a tendințelor centrifuge din statele mai puțin atente. În obrăznicia lor, ele își permit ieșiri din formație, ceea ce determină reacții de punere la punct din partea comisiilor de resort din UE. Acolo unde liderii sunt de teapa celui pe care îl avem noi, luptele interne iau locul dezbaterilor serioase ce privesc suveranitatea națională și nu numai.

Războiul din Siria a aprins în mintea liderilor europeni idei de modificare a structurii populației în așa fel încât pe termen mediu să se poată aduce subcultura orientală (referința e strictă la islam și la perceptele acestuia) aproape de nivelul celei europene. Nu găsim explicații coerente sau măcar logice în modul de abordare a problemelor create de situația din Orientul Mijlociu. De ce ține cu tot dinadinsul Frau Berlin la mixarea populațiilor de cultură și tradiție îndoielnică cu cele autohtone? Are nevoie Germania de forță de muncă precară într-atât încât să cedeze confortul cotidian? Eu cred că mai degrabă suportul este unul de natură politică decât unul de natură economică. Menținerea stării de conflict permanent acolo este un obiectiv major pentru mulți. Din cauze diferite. Și interese, de asemenea.

Prezența lor în Europa, deși nu este pe placul oamenilor, este asigurată totuși din bugetul pe care ei îl construiesc în fiecare stat. Practic, prin decizii politice liderii, aleși sau așezați, decid să distribuie după vrerea și interesul (ocult la această dată) lor

taxele noastre spre defavorizații din zonele amintite. E adevărat că cei mai mulți dintre ei nu au nici o vină directă pentru situația din zona lor, dar nici nu își dau vreun interes individual să-și schimbe comportamentul public. Și, de fapt, nimeni nu le-o cere. Ba uneori par a fi încurajați să se manifeste cum o făceau la ei acasă. Iar cei din UE, cu agenda lor, se gândesc la felul cum românii vor să-și îndrepte societatea. Și nu le place. Şi-i spun lui KWJ să bage bețe în roată în domenii de bun-simț. Iar majusculele asta fac. De multe ori. Cu încăpățânare.