Conducerea Uniunii Locale a Asociatiilor Locative (ULAL) Arad a participat la Conferinta Nationala a Asociatiilor de Proprietari, desfasurata la Bucuresti in perioada 19 – 21 noiembrie 2015.
Alaturi de reprezentanti ai uniunilor si federatiilor asociatiilor de proprietari din intreaga tara au mai participat si reprezentanti ai ANRSC, ai Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor, ai Comisiei pentru Industrii si Servicii, ai Patronatului Societatilor de Constructii precum si specialisti din domeniul energetic.
Tema principala a intrunirii a fost parteneriatul si implicarea activa a reprezentantilor asociatiilor de proprietari la luarea deciziilor, factor esential pentru un act de administrare intr-o tara membra a Uniunii Europene.
O alta tema a dezbaterii a fost legata de modificarea si completarea legislatiei privind serviciile comunitare de utilitati publice respectiv modificarea Legii 241/2006 cu privire la serviciul de alimentare cu apa rece si canalizare prin instituirea contorizarii individuale care nu poate fi aplicata in cadrul condominiilor, in special in blocurile de locuinte unde instalatia de distributie a apei este pe verticala. Pentru aceasta, Consiliile Locale Municipale trebuie sa modifice regulamentele locale privind serviciul public de apa si canalizare.
Dezbateri au fost si pe noul proiect de lege privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari care la momentul de fata se afla tot in cadrul compartimentelor specializate ale Ministerului Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice in procedura de avizare interna, timp in care au fost promulgate doua completari ale legii 230/2007.
„Ne intrebam ce logica are aparitia unei noi legi la care s-a investit multa munca atata timp cat in paralel apar modificari pe legea actuala”, se întreabă reprezentanţii ULAL Arad.
Referitor la programul de rebilitare termica a blocurilor de locuinte s-a pus in discutie stadiul lucrarilor cu termen de finalizare 31.12.2015 si respectarea gradului de eficienta energetica prevazut de acest program pentru a nu risca returnarea fondurilor europene, capitol la care speram ca Aradul sa nu aiba probleme.
Poate nu era atat de important infiintarea Ministerului Pentru Consultare Publica si Dialog Civic – care inseamna cheltuieli bugetare – cat functionarea normala a institutiilor statului in relatia acestora cu societatea civila. Dupa parerea noastra este mai importanta reactivarea institutiilor care sa raspunda de controlul serviciilor de utilitati publice respectiv comisiile din cadrul Ministerului de Interne care au fost desfiintate in anul 2012, comisii care sa stopeze multe nereguli produse in lant ale serviciilor de utilitati publice.
Lasă un comentariu