Expresia „pe Mureș cu pluta” are toate șansele să fie înlocuită cu o alta, în ton cu ultima noutate din Arad în materie de transport persoane: „Pe Mureș cu trotineta”.
Asta după ce o trotinetă electrică a fost găsită abandonată în apele râului.
Despre cel care a utilizat-o nu se știe nimic, deocamdată, dar nu va fi foarte greu de identificat, desigur. Măcar să ne zică cum a fost, merge bine trotineta pe apă, sau nu? Că dacă merge, arădenii cu trotinete ar putea utiliza artera naturală care străbate orașul, scăpând astfel de aglomerația din trafic și de străzile sparte, mereu în lucru.
Așteptăm, așadar, cu nerăbdare, detalii legate de mersul „pe Mureș cu trotineta”.
Foto: Dan Daniela Denisia
Lasă un comentariu