Rezultatele finale la Evaluare Națională 2021

Rezultatele finale la Evaluare Națională 2021

Ministerul Educației a publicat ieri, 5 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021).

În județul Arad au fost depuse 399 de contestații,  156 de contestații au fost depuse la Limba și literatura română, 143 la Matematică iar la Limba maghiară a fost depusă o singură contestație.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 72,43% (1710 de candidați), în creștere cu 0.05% față de rezultatele inițiale.

La proba de Limba și literatura română, 1960 de candidați au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 5 candidați au obținut nota 10.

La Matematică, 1414 de candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 8 candidați au obținut nota 10.

La Limba și literatura maternă, 107 candidați au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 3 candidați au obținut nota 10.

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni, 5 iulie (calendarul complet este disponibil AICI ). În acest scop s-au înscris 2 candidați.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). În vederea înscrierii elevilor la un liceu, urmează perioada de completare a opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic (în perioada 16-22 iulie 2021), iar apoi urmează repartizarea computerizată în învățământul de stat (24 iulie 2021)

Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil va fi disponibil pe site-ul oficial al Ministerului Educației.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.