Peste 14 tone de deșeuri din plastic și componente electronice, oprite la intrarea în România

Peste 14 tone de deșeuri din plastic și componente electronice, oprite la intrarea în România

Polițiștii de frontieră arădeni au depistat un transport ilegal de deșeuri din plastic și componente electronice.

Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au luat măsura nepermiterii intrării în ţară pentru un mijloc de transport încărcat cu peste 14.000 de kilograme de deșeuri din plastic și componente electronice.

„În data de 2 iulie, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărșand au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 63 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din plastic și componente electronice. În urma analizei documentelor prezentate la controlul de frontieră, s-a constatat faptul că încărcătura supusă controlului nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferul neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 14.697 de kilograme de deşeuri. Autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.