Un arădean face curăţenie în tot oraşul, mobilizând voluntari şi firme din domeniul salubrizării.
Astfel, Flavius Dumitraş a demonstrat că se poate, atunci când există implicare.
La ultima acţiune, desfăşurată zilele trecute, acesta a colectat (atenţie!) selectiv, alături de voluntari, aproximativ 20 de saci cu gunoi. Ulterior, aceştia au fost transportaţi cu o autoutilitară de la RETIM şi au ajuns la deponeul ecologic al FCC Environment.
„Am colectat selectiv în jur de 20 de saci și i-am depus la FCC. Băieți faini fiind, nu ne-au taxat. Se pare că și cei de la RETIM sunt dispuși să ne ajute și au ridicat restul sacilor din locurile unde i-am adunat. Și ne-au promis că vor ajuta la toate acțiunile noastre de acum încolo. Vor urma alte acțiuni civice, pe care le voi anunța pe pagina mea și pe profilul meu de Facebook. Cine vrea să participe să îmi scrie în privat. Nu vom politiza acțiunile în niciun fel”, a menţionat Flavius Dumitraş.
Următoarea acţiune organizată de acesta va avea avea loc sâmbătă, 30 martie, de la ora 9, în parcul din cartierul Gai. Urmeză Micălaca!
Foto: Facebook/ Dumitras Flavius
De ce nu se ridică sacii cu gunoaie, adunate de voluntari, care zac neridicate de vreo 10 zile pe faleza Mureș,parc Europa? Se așteaptă împrăștierea lor din nou pe domeniul public,anulând astfel frumoasa inițiativă a celor care le-au adunat?Cei responsabili cu transportul acestor saci cu gunoaie să-și facă datoria!