Un arădean s-a ales cu AMENDĂ după ce și-a lăsat câinele liber pe străzile orașului

Un arădean s-a ales cu AMENDĂ după ce și-a lăsat câinele liber pe străzile orașului

Un exemplar din rasa Cane Corso și un altul din rasa Shiba Inu, care se plimbau liberi prin oraș, au fost recuperați de polițiștii locali joi, 6 iunie 2019.

Cel din urmă a ajuns deja acasă, în vreme ce exemplarul Cane Corso se află și în momentul de față în Adăpostul Public de pe Calea Bodrogului, stăpânul său fiind sancționat contravențional de polițiștii cu atribuțiuni de ordine publică pentru lăsarea în libertate a patrupedului, informează Poliția Locală.

Demersul polițiștilor locali din cadrul Biroului Supraveghere Comunitară, în colaborare cu angajații S.C. Gospodărirea Comunală S.A, derulat în cartierele Aurel Vlaicu și Bujac, încheie seria acțiunilor comune de capturare a câinilor fără stăpân sau lăsați nesupravegheați pe domeniul public al municipiului.

Un număr de 43 de câini au fost capturați și apoi integrați în Adăpostul Public pe durata operațiunilor comune, ultimii șase dintre aceștia fiind recuperați de pe străzi în cursul zilei de 6 iunie 2019.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.