Un avion al companiei WizzAir ce a decolat din România era cât pe ce să producă un dezastru pe aeroportul din Dortmund. Aeronava a ajuns în Germania vineri, la ora 13:30. Înainte să coboare din avion pasagerii au avut parte de clipe de groază după ce pneurile trenului de aterizare au luat foc.
Cei 150 de oameni aflaţi la bord s-au speriat îngrozitor. Pompierii au intervenit de urgenţă cu mai multe autospeciale. Pericolul a fost îndepărat, iar pasagerii şi membrii echipajului au scăpat teferi.
Oficialii WizzAir au transmis un comunicat de presă prin care arată că restul zborurilor nu au fost afectate de acest incident.
„Zborul Wizz Air de astăzi, 26 septembrie, W6 3361 Cluj Napoca – Dortmund a fost întâmpinat de bridaga de pompieri a aeroportului după o aterizare în condiţii normale şi după ce aeronava a rulat pe pistă până la poarta de debarcare, în momentul în care echipajul a detectat o posibilă supraîncălzire a sistemului hidraulic de lângă roţi. După această măsură preventivă, aeronava a fost inspectată de ingineri şi a primit aprobarea pentru zbor. Zborul de întoarcere, Dortmund – Cluj a decolat la 15 :50 ora Germaniei. Wizz Air îşi cere scuze pasagerilor afectaţi, dar prioritatea noastră rămâne siguranţă”.
Tehnicienii urmează să verifice din ce cauze s-a produs incendiul de la baza aparatului de zbor, a precizat purtătorul de cuvânt al aeroportului, Sebastian Scheske.
Lasă un comentariu