Un real „GALOP DE SĂNĂTATE”, în centrul Aradului

Un real „GALOP DE SĂNĂTATE”, în centrul Aradului

Arădenii sunt aşteptaţi duminică, 28 septembrie 2014, de la ora 10, să alerge în cadrul unui eveniment dedicat sănătăţii cardiace, denumit sugestiv Promenada Inimilor.

Astfel, Fundaţia Română a Inimii şi Forumul Naţional de Prevenţie, alături de Rotary Club Arad, Rotary Arad Cetate, Rotaract Arad, Rotaract Cetate Arad şi Interact Cetate Arad invită arădenii la un cros pentru încurajarea sănătăţii cardiace, cu ocazia zilei Mondiale a Inimii.

Evenimentul a ajuns la cea de a II-a ediţie şi este un concept simplu şi inovator care are ca scop încurajarea arădenilor de toate vârstele să facă sport şi mişcare, lucruri vitale pentru o inimă sănătoasă!

Startul se va da în faţa Primariei, la ora 10.30 iar traseul, de 3,7 km, porneşte de pe platoul Palatului Administrativ – Libelula – McDonald’s – Teatru – cu sosire pe platoul Primăriei Municipiului Arad (două ture).

„Grăbiţi-vă la start!” – spun organizatorii, pentru că „primii 100 de participanţi înscrişi vor primi gratuit câte un tricou şi o mapă personalizată!”

Înscrierile vor avea loc duminică pe platoul din faţa Primăriei, începând cu ora 8 şi până la ora 10.

„Înainte de start antrenorii de la Pure Fitness au pregătit o încălzire pentru toţi participanţii la cros. Premierea se va face pe două categorii de grupe: bărbaţi şi femei, însă vor mai exista încă trei premii surpriză. Vom încheia acest eveniment cu un zumba mob!”, mai afirmă organizatorii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.