Un AVION INVIZIBIL al Rusiei a luat FOC LA ATERIZARE

Un AVION INVIZIBIL al Rusiei a luat FOC LA ATERIZARE

Unul dintre avioanele de luptă de ultimă generaţie T-50 ale Rusiei a luat foc, marţi, din cauza unor probleme tehnice la unul din motoare. Acesta a cedat în timpul aterizării în apropiere de Moscova, izbucnind astfel un mic incendiu, însă nimeni nu a fost rănit.

Incidentul nu va afecta însă programul de teste ale acestor avioane, a transmis compania Suhoi.

„Avionul va fi reparat. Nu a fost nimeni rănit. Compania Suhoi a desemnat o comisie să investigheze cauzele accidentului. Însă accidentul nu va schimba programul testelor pentru T-50”, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

Avionul de tip Suhoi T-50 Pak FA, supersonic are un sistem electronic multifuncţional integrat, dar şi o serie de senzori activi şi pasivi. Aeronava poate atinge viteza maximă de aproximativ 2.100 de kilometri pe oră, are o rază medie de acţiune de 5.500 de kilometri, iar plafonul de zbor de 20.000 de metri. Avionul face parte din a cincea generaţie de avioane T-50, are o lungime de 19,8 metri, anvergura aripilor de 14 metri şi înălţimea de 6,05 metri. Greutatea cu încărcătură este de 28.800 de kilograme.

Avionul T-50 este echipat cu o tehnologie stealth, care îl face practic „invizibil”, neputând fi detectat de radare. De asemenea, dispune de arme pentru atacuri aeriene şi la sol.

Primul zbor al T-50 a fost în anul 2010, iar Rusia urmează să construiască 60 de astfel de avioane după anul 2016, înlocuind astfel cele din seria Flanker T-10. În anul 2013, trei aeronave T-50 au fost prezentate în cadrul unui spectacol şi au efectuat manevre în grup.

Foto: janes.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.