Un BANAL SELFIE făcut în avion îl VA COSTA pe tânărul din imagine ZECI DE MII DE EURO (FOTO)

Un BANAL SELFIE făcut în avion îl VA COSTA pe tânărul din imagine ZECI DE MII DE EURO (FOTO)

Brahim Zaibat (FOTO), coregraf și dansator profesionist francez, fost iubit al Madonnei, a fost dat în judecată după ce şi-a făcut un selfie cu un pasager în timpul unei călătorii cu avionul. În fotografie apare Zaibat, iar – pe scaunul din fața sa – un pasager care doarme cu gura deschisă.

Pasagerul, însă, nu era o persoană oarecare, ci însuși Jean-Marie Le Pen, fondatorul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional din Franţa.

Tânărul, în vârstă de 29 de ani, a postat fotografia pe Facebook, însoțită de mesajul:

„Dă-i knock-out partidului Frontul Naţional mergând la vot. Menţine Franța noastră fraternală”.

Data la care a fost făcută postarea nu este lipsită de importanță: tânărul, pe jumătate algerian, a postat imaginea pe pagina sa de Facebook pe 12 decembrie, chiar înainte de cea de-a doua tură de scrutin, unde partidul lui Le Pen spera să obţină o victorie detaşată.

Brahim Zaibat

Imaginea a primit 195.434 de Like-uri şi a fost distribuită de 32.880 de ori. Acum, tânărul a fost dat în judecată de către politician, care i-a cerut daune în valoare de 50.000 de euro, cu explicaţia că poza i-a stricat imaginea şi a constituit unul din motivele pentru care partidul pe care îl reprezintă a fost învins la alegeri.

Întâmplător sau nu, și Madonna se află în proces cu familia Le Pen, după ce în timpul unui concert susținut de artistă în 2012 în Israel, fața lui Marine Le Pen, fiica politicianului, a apărut pe un ecran gigant, cu o zvastică pe frunte.

svastica

Sursa: bbc.co.uk

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.